Current track

Title

Artist


Ziua Tatălui 2019, în Parcul Cancicov -un eveniment dedicat exclusiv tăticilor cu copiii lor

#Postat de on aprilie 20, 2019

Primăvara aceasta se anunță cu numeroase evenimente, din toate zonele de interes.

Dacă, la începutul sezonului, am sărbătorit femeia, în luna mai, va fi programată și…ziua tatălui.

E drept că de abia din 2010 se întâmplă acest lucru, de fiecare dată în a doua duminică din luna mai.

Anul acesta, evenimentul, organizat la nivel local de Asociaţia „Valoare Plus”, va fi programat duminică, 12 mai, în intervalul 15.00-19.00.

Așadar, întrucât evenimentul este dedicat exclusiv tăticilor cu copii, cu toții vor fi așteptați să ajungă pe aleea principală din Parcul ,,Mircea Cancicov”, unde vor avea parte de o zi întreagă de distracţie.

Printre activităţile propuse se numără gimnastică şi dans în aer liber pe muzică, concursuri de alergat cu obstacole între echipe de copii cu tăticii lor, face painting, foto booth – poze haioase cu tata și multe alte activităţi surpriză

„Copiii de azi sunt maturii de mâine. Ei vor fi viitorii piloni ai societății românești, motiv pentru care investiția făcută în fiecare dintre ei, reprezintă costul sacrificiilor fiecărui părinte. Dacă rolul mamei este prezent în cadrul familiei, absența tatălui în viața unui copil este puternic simțită în rândul tinerilor. Incapacitatea de a se integra în grup, trăirea unei culturi a fricii eșecului, incapacitatea de a evita frustrările precum și nevoia de a fi acceptat și prețuit sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le trăiesc tinerii secolului XXI. Un copil care are un model masculin acasă, reușește să evite crizele de identitate în perioada lui de adolescență și este, în același timp, mai puțin expus tentativelor de sinucidere ce nu de puține ori se transformă în mișcări virale”, este mesajul organizatorilor.

Din program, reținem expoziția de arme ce va fi adusă de Baza aeriană 95, alături de unitatea canină dresată a Inspectoratului Județean de Jandarmerie, expoziția de autospeciale de pompieri de la ISU Bacău sau creațiile clubului de robotică din cadrul Universității „Vasile Alecsandri”, ș.a.

Tăticii și copiii lor vor mai putea face și fotografii tematice cu personaje ca Marvel – Black Panther, Ana din Frozen, Căpitanul Marevel și Spiderman.

În plus, se vor juca alături de inimoșii voluntari de Fundația Don Bosco sau vor derula diferite activități cercetășești cu cei de la Insula Cercetașilor Bacău.

Vor mai fi demonstrații arte marțiale, ateliere de creație manuală, atelier de tâmplărie, de pictură, educație de prim ajutor cu un echipaj SMURD, alte jocuri distractive, tir cu praștia, confecționare de figurine din baloane și multe altele.

„Prin organizarea acestui eveniment, asociația își propune, de asemenea, să încurajeze femeile să-și exprime aprecierea față de efortul taților de a investi în caracterul copiilor, să scoată în evidență rolul pe care-l joacă asumarea responsabilităților ambilor părinți în educarea copiilor și să încurajeze crearea unui dialog mai strâns între cele două generații”, au completat reprezentanții Asociaţiei „Valoare Plus”.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *