Jurnal FM 
Ziua Internațională a Dansului
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 29, 2025
Ziua Internațională a Dansului este celebrată anual pe 29 aprilie, începând din 1982, la inițiativa Comitetului de Dans din cadrul Institutului Internațional de Teatru (ITI), sub egida UNESCO.
De-a lungul timpului, dansul a reprezentat nu doar o formă de expresie artistică, ci și un element esențial al patrimoniului cultural universal. El a stat la baza multor obiceiuri, tradiții și ceremonii, fie ele religioase sau laice.
| Descriere | română Compoziție dinamică cu personaje redate în peisaj rural. Centrul de interes este ocupat de un grup de țărani îmbrăcați în costume populare, femei și bărbați, prinși într-o horă. Siluetele își pierd materialitatea spre planul secund. În fundal se observă case specifice arhitecturii rurale românești. Pensulație vibrată, tușă predominant scurtă, rapidă. Compoziție echilibrată cromatic: ocruri, griuri colorate, tonuri de albastru, verde, alb, accente de orange, roșu. Culoare aplicată în strat predominant subțire, pe alocuri se observă suportul lăsat nepictat. |
|---|---|
| Sursa | Horă în sat |
| Data | prima jumătate a sec. XX |
| Autor | Ioanid, Pan(dele) Fișă: Loredana Codău |
| Permisiune | Vezi mai jos |
Această imagine este oferită sub licența Creative Commons Atribuire – Partajare-în-condiții-identice 4.0 Internațional (CC-BY-SA-4.0).
Printre cele mai vechi dovezi ale practicării dansului în spațiul românesc, dar și în Europa, se numără artefactele din cultura neolitică Cucuteni (aprox. 5500–3500 î.Hr.). Este vorba despre vase-suport ceramice, realizate sub forma unor siluete feminine unite într-o horă, sugerând o scenă ritualică sau festivă.
Un astfel de obiect, cunoscut sub numele de Hora de la Berești, a fost descoperit în 1981 în situl eneolitic de pe Dealul Bulgarului, în apropierea orașului Berești, județul Galați. Aparținând fazei A a culturii Cucuteni, vasul a fost găsit sub ruinele unei locuințe de suprafață și este clasat astăzi în categoria Tezaur, fiind păstrat în patrimoniul Muzeului de Istorie din Galați.
Tradiția horei continuă în cultura românească până în epoca modernă. Una dintre primele mențiuni scrise despre horă apare în lucrarea Descriptio Moldaviae (1716), semnată de Dimitrie Cantemir, unde se face referire la acest dans colectiv, de origine grecească (choros). Hora este considerată cel mai vechi și răspândit dans popular românesc, dansat în cerc, de femei și bărbați, ținându-se de mâini și rotindu-se, de regulă, în sens invers acelor de ceasornic.
Acest dans popular este însoțit adesea de instrumente muzicale tradiționale, precum vioara, acordeonul, țambalul, viola, naiul, trompeta sau saxofonul, și este prezent la toate marile evenimente din viața satului: sărbători religioase, nunți, hramuri sau festivaluri. Horele pot purta nume care indică locul de proveniență – precum Hora de la Orhei – sau contextul în care sunt dansate – Hora miresei, Hora Unirii etc.
Fiecare regiune etnografică din România are variante proprii de horă, diferite prin ritm, tempo, formule melodice sau prin stilul de strigături. Aceste strigături, parte integrantă a dansului, pot fi studiate în lucrări precum Strigături la hora din Novaci, articol publicat de Sabin Popescu în 1994, în revista Litua – Studii și cercetări, volumul VI.
Înregistrări ale unor hore tradiționale și alte cântece populare pot fi ascultate în Fonoteca Arhivei de Folclor „Vasile Adăscăliței”, un veritabil tezaur sonor al tradițiilor românești.
_2546_29.01.2021_Fond_C05D292623FA484CB3AD261D1DB0A69E.jpg#Licen%C8%9Biere){kind=link}
_2546_29.01.2021_Fond_C05D292623FA484CB3AD261D1DB0A69E.jpg){kind=link}