11 Ianuarie – Ziua Artei Fotografice în România
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 11, 2025
Ziua Artei Fotografice în România este sărbătorită anual pe 11 ianuarie, în memoria nașterii, în 1812, a pictorului și fotografului Carol Popp de Szathmáry, originar din Satu Mare. Szathmáry este considerat primul fotograf al României și primul fotograf de război din lume.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/vintage-cameras-retro-old-photo-2180060/
Szathmáry a realizat primele sale fotografii în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), surprinzând imagini ale taberelor și bateriilor rusești de la Calafat, Oltenița și dincolo de Dunăre, dar și ale trupelor otomane. Aceste fotografii au fost premiate la Expoziția Universală de la Paris din 1855. La Academia Română se păstrează astăzi mai multe clișee pe sticlă și fotografii cu portrete ale combatanților din ambele tabere.
În timpul Războiului de Independență, Szathmáry a revenit în calitate de reporter de război, călătorind în Bulgaria alături de domnitor și realizând fotografii și schițe din spatele frontului.
Astăzi, colecții valoroase de fotografii semnate de Szathmáry și alți fotografi istorici sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Municipiului București și Academia Română, toate instituții subordonate Ministerului Culturii.
Tot pe 11 ianuarie, se marchează și realizarea primei fotografii din lume, în 1826, de către Joseph Nicéphore Niépce. Intitulată „Vedere de la fereastra din Le Gras”, aceasta este considerată cea mai veche fotografie păstrată până în prezent.
Sursa: https://www.cultura.ro/11-ianuarie-ziua-artei-fotografice-romania
Jurnal FM 