Zaharia Stancu, scriitor român, autor, director de teatru, jurnalist, poet și publicist

Zaharia Stancu a fost un scriitor român, autor, director de teatru, jurnalist, poet și publicist, ale cărui lucrări au fost traduse în toate limbile importante ale lumii.

S-a născut pe 5 octombrie 1902, în comuna Salcia din județul Teleorman, fiind fiul lui Tudor Stancu Mitroi și al Mariei Delcea Bratu, țărani plugari. Începe școala primară în satul natal în 1911, iar după absolvirea acestora, în 1915, întrerupe studiile pentru a se întreține singur, lucrând ca ucenic la o tăbăcărie, argat și vânzător de ziare. În 1917, încearcă să se stabilească în București, tot ca vânzător de ziare, și începe să frecventeze cenaclul lui Eugen Lovinescu. În această perioadă, face câteva peregrinări prin Balcani, despre care va povesti mai târziu în romanul Jocul cu moartea.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia_Stancu#/media/Fi%C8%99ier:Zaharia_Stancu.jpg

În 1919, începe studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. În perioada 1920-1922, lucrează ca ajutor de arhivar la judecătoria din Turnu Măgurele și urmează liceul în particular la Roșiorii de Vede. În 1921, debutează publicistic în ziarul Victoria din Turnu Măgurele cu un pamflet și poezie în Foaia tinerimii, iar în proză debutează sub pseudonimul Ștefan Th. Mitroi în Ziarul științelor și al călătoriilor. În 1922, se stabilește în București, unde colaborează cu publicații literare și devine director al revistei Adevărul literar și artistic.

În 1925, se căsătorește cu Nicolina Păun, o învățătoare din Turnu Măgurele, iar un an mai târziu se naște fiul lor, Horia, care va deveni medic și scriitor. În această perioadă, Zaharia Stancu termină liceul și face stagiul militar. Debutul editorial se produce în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat de Societatea Scriitorilor din România. În 1933, obține licența în litere și filosofie la Universitatea din București și începând din 1932 până în 1940, publică revista lunară de critică și artă Azi.

În 1941, publică romanul Oameni cu joben și volumul Iarba fiarelor, iar în 1943, este internat în lagărul de la Târgu-Jiu. Perioada petrecută în lagăr îl inspiră să scrie volumul Zile de lagăr, apărut în 1945, iar în 1947 este ales președinte al Societății Scriitorilor din România. În 1948, publică romanul Desculț, care va fi tradus în 24 de limbi și va aduce un succes internațional. În același an, primește Premiul de Stat pentru acest roman.

Zaharia Stancu continuă să publice și să colaboreze cu numeroase publicații literare și artistice, iar în 1955, este ales membru al Academiei Române și primește un alt Premiu de Stat. Publică romane și volume de poezie, printre care Dulăii (1955), Poeme simple (1957), Florile pământului (1958), Darie (1960), Jocul cu moartea (1961) și Costandina (1962).

În 1964, devine deputat în Marea Adunare Națională și în 1966 este ales Președinte al Uniunii Scriitorilor, funcție pe care o va deține până în 1972. În acești ani publică romane importante, precum Pădurea nebună (1966), Vântul și ploaia (1969), și Ce mult te-am iubit (1970).

Zaharia Stancu continuă să scrie și să publice până la sfârșitul vieții sale. În 1972, apare volumul de versuri Sabia timpului, iar în 1974 publică Uruma și Poeme cu luna. Pe 5 decembrie 1974, Zaharia Stancu trece în neființă la București, lăsând în urmă o vastă operă literară, apreciată atât în țară, cât și în întreaga lume.

Sursa: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_zaharia_stancu.htm