Zaharia Petrescu, general și medic român
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 25, 2025
Zaharia Petrescu (n. 25 aprilie 1841, Alexandria, astăzi Kalipetrovo, lângă Silistra, Bulgaria – d. 16 decembrie 1901, București) a fost un general și medic român, membru corespondent al Academiei Române din 1885.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia_Petrescu#/media/Fișier:General_dr._Zaharia_Petrescu.jpg
Generalul dr. Zaharia Petrescu și-a început pregătirea în domeniul medical la școala de chirurgie a lui Carol Davila de la Spitalul Mihai Vodă și a continuat studiile la Facultatea de Medicină din Paris.
A fost un pionier în domeniul terapeuticii și al farmacologiei experimentale, dedicându-se aprofundării fundamentelor chimice, fiziologice și farmacologice ale tratamentelor medicamentoase. A publicat o lucrare vastă în patru volume, Tratat de terapeutică și materia medica.
În urma Înaltului Decret Regal nr. 2824 din decembrie 1883, publicat în Monitorul Oficial nr. 2/23.01.1884, a fost înființat Institutul Medico-Militar, după modelul german și austriac, iar generalul Zaharia Petrescu a fost numit director al acestui institut.
Datorită meritelor sale remarcabile, a fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 18 martie 1885.
În 1889, dr. Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, iar raportul lor medical a concluzionat că „dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.
Scrieri:
- Elemente de Farmacologie
- Farmacia și arta de a formula
- Elemente de terapeutică și materie medicală (4 volume)
- Însemnările unui medic din războiul pentru independență – jurnal de campanie, Editura Medicală, 1977.
Jurnal FM 