Ioana Nicola-Știrbei, soprană română

Ioana Nicola-Știrbei (născută Nicula la 5 aprilie 1920, în Spineni, județul Olt) a fost o mare soprană română, solistă a Operei Naționale din București, cunoscută pentru vocea sa impresionantă și talentul artistic desăvârșit.

Fiică a unui învățător, Stan T. Nicula, și a unei mame casnice, Maria, Ioana a început studiile la Conservatorul din București, unde a fost îndrumată de Constanța Bădescu și Livia Vrăbiescu-Vatianu. Încă din primul an de studii, a intrat în „Corala Carmen”, recomandată de profesorul Ioan Chirescu. Un moment important al carierei sale timpurii a fost când, sub bagheta marelui George Enescu, a interpretat finalul din Simfonia a IX-a de Beethoven.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Ioana_Nicola-Stirbei_si_Mihail_Stirbei.jpg

În 1946, a fost trimisă la un concurs internațional la Helsinki, unde a fost selectată de un juriu de renume, din care făceau parte personalități precum George Enescu, Mihail Jora și Cella Delavrancea, printre alții. În 1947, Ioana Nicola a debutat la Opera Națională din București, în rolul Margareta din Faust, alături de Mihail Știrbei, Edgar Istraty, Mihail Arnăutu și Cornelia Gavrilescu, sub conducerea dirijorală a lui Alfred Alessandrescu. Aici l-a cunoscut pe viitorul său soț, tenorul Mihail Știrbei.

În cariera sa, Ioana Nicola a interpretat o gamă largă de roluri mari, inclusiv Leonora din Fidelio, Tosca din opera omonimă de Puccini, Natașa din Rusalka, Lisa din Dama de pică, Amelia din Bal mascat, Elsa din Lohengrin, Contesa din Nunta lui Figaro, și multe altele. Pasiunea, seriozitatea, ținuta scenică și intuiția stilului au fost trăsături remarcabile ale interpretărilor sale, iar vocea sa – „ca un fluviu învolburat” – a fost apreciată pentru culoarea dramatică rară și muzicalitatea sa deosebită.

Ioana Nicola a cântat cu succes nu doar pe scena Operei Naționale din București, ci și în turnee internaționale, în țări precum Germania, Bulgaria, Cehoslovacia, Rusia, cu un repertoriu ce includea roluri celebre ca Michaela din Carmen, Tatiana din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Aida din Aida de Verdi, și Liza din Dama de pică de Ceaikovski. Era adesea întâmpinată cu aplauze entuziaste și lăudați pentru harul său artistic.

După o carieră de aproape două decenii, Ioana Nicola s-a retras în 1968, dar, din păcate, a trăit o perioadă de uitare în ultimele sale decenii de viață. La vârsta de 89 de ani, pe 13 iulie 2009, s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire artistică impresionantă. În „Epoca de platină” a lui Ion Iliescu, a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, dar se afla la limita sărăciei, cu o pensie modestă, iar starea sa de sănătate era precară.

În ciuda acestor condiții dificile, Ioana Nicola a rămas o mare artistă cu o carieră strălucitoare, dar, din păcate, uitată de instituțiile care ar fi trebuit să o susțină. A declarat într-un interviu: „Medaliile nu țin de foame!”, exprimându-și dezamăgirea față de modul în care marii artiști ai României au fost lăsați să cadă în uitare.

Cella Delavrancea a scris despre interpretarea sa din Tosca de Puccini (1966): „A fost o Tosca măreață, autentică, transpunându-se în dramă printr-o sinceritate care rispea conveniența și aducea pe scenă o trăire zguduitoare. Vocea sa în registrul mediu a sunat catifelat, vibrant și a fost o pârghie pentru avantul săgetat al acutelor sonore. Jocul ei a fost al unei mari artiste.”

Ioana Nicola va rămâne în memoria iubitorilor operei ca o voce deosebită și o interpretă dedicată, cu o carieră strălucitoare, dar neînțeleasă pe deplin de lumea care ar fi trebuit să o prețuiască mai mult.

Sursa: https://linia1.ro/despre-soprana-ioana-nicola-stirbei-din-spineni/

și https://www.romania-muzical.ro/stiri/stire.htm?c=49&g=5&arh=1&y=2009&a=971621