Zaharia Bârsan, (n. 11 ianuarie 1878, Sânpetru, Brașov, România – d. 13 decembrie 1948, Cluj, România), a fost o personalitate marcantă a culturii românești, activând ca scriitor, poet, dramaturg și director de teatru. El este cunoscut drept fondatorul și primul director al Teatrului Național din Cluj, instituție care a devenit un simbol al teatrului românesc în Transilvania.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zaharia_B%C3%A2rsan#/media/Fi%C8%99ier:Zaharia_Barsan_1934.jpg
Bârsan și-a petrecut copilăria în Sânpetru, unde s-a mutat familia sa la un an după nașterea lui. În 1889, a început studiile gimnaziale la Brașov, deși mai târziu avea să mărturisească faptul că debutul educației sale a avut loc la Năsăud. Printre colegii săi de clasă s-au numărat viitori mari intelectuali, precum Sextil Pușcariu și Octavian Goga. În 1897, și-a făcut debutul literar în revista Convorbiri literare cu poezia Cântec, semnată sub pseudonimul Sân-Petreanul.
Activitatea literară și teatrală a început să prindă contur în perioada 1898-1900, când a colaborat la reviste importante precum Floare albastră, Sămănătorul și Gazeta de Transilvania, intrând în contact cu personalități literare precum Șt. O. Iosif. În 1901, a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București, unde a studiat sub îndrumarea lui C.I. Nottara, fiind distins cu premiul I la tragedie. Doi ani mai târziu, în 1903, a publicat primul său volum de poezii, Visuri de noroc, și a început seria turneelor teatrale în Transilvania.
În 1905, Zaharia Bârsan a revenit la Teatrul Național din București. Trei ani mai târziu, și-a făcut debutul ca dramaturg cu piesa Mărul, iar în 1915 a publicat capodopera sa, poemul dramatic Trandafirii roșii, care a fost montată pe scena Teatrului Național din București, consolidându-i renumele de dramaturg.
După Marea Unire din 1918, în 1919, Zaharia Bârsan a fost numit director al Teatrului Național din Cluj, contribuind decisiv la inaugurarea acestuia cu un spectacol susținut pe 1 decembrie 1919. Între 1920 și 1927, a depus eforturi susținute pentru a forma o trupă profesionistă și pentru a asigura condiții sociale adecvate artiștilor din Transilvania. În această perioadă, teatrul clujean a devenit un simbol al renașterii culturale românești.
Anul 1925 a marcat o sărbătoare importantă dedicată lui Zaharia Bârsan la Cluj, recunoscând 25 de ani de activitate teatrală. Între 1931 și 1936, a revenit ca director al Teatrului Național din Cluj, asumându-și cu devotament încă două mandate. În urma Dictatului de la Viena din 1940, s-a refugiat la București și Brașov, dar după încheierea războiului, a fost numit director onorific al teatrului clujean, continuând să inspire generațiile viitoare.
Zaharia Bârsan s-a stins din viață pe 13 decembrie 1948, fiind înmormântat în Cimitirul Sf. Vineri din București. Opera sa cuprinde lucrări de dramaturgie precum Trandafirii roșii (1915), Mărul (1908) și Furtuna. Cu toții una (1922), volume de poezie și proză precum Visuri de noroc (1903), Poezii (1907) și Domnul de rouă (1938), dar și traduceri, între care se remarcă Salomeea de Oscar Wilde (1907).
Figura lui Zaharia Bârsan rămâne un reper al teatrului românesc, fiind recunoscut atât pentru rolurile sale, cât și pentru impactul avut asupra dezvoltării teatrului în Transilvania. Romantismul operei sale și implicarea sa civică au făcut din el un mentor și un pionier al artei dramatice naționale.
Sursa: https://www.bjbv.ro/dictionar/barsan-zaharia/