Wendell Meredith Stanley, biochimist american
#Postat de Carmen Vintu on august 16, 2024
Wendell Meredith Stanley (născut pe 16 august 1904, în Ridgeville, Indiana, SUA – decedat pe 15 iunie 1971, în Salamanca, Spania) a fost un biochimist american care a câștigat Premiul Nobel pentru Chimie în 1946, împreună cu John Northrop și James Sumner, pentru contribuțiile sale în purificarea și cristalizarea virusurilor, demonstrând astfel structura moleculară a acestora.
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/
Stanley a obținut doctoratul de la Universitatea din Illinois în 1929. Între 1932 și 1948 a lucrat la Institutul Rockefeller pentru Cercetare Medicală (acum Universitatea Rockefeller) din Princeton, New Jersey. În 1935, Stanley a reușit să cristalizeze virusul mozaicului tutunului (TMV), agenții patogeni ai unei boli plantelor, și a arătat că acesta este un agregat format din proteine și molecule de acid nucleic. Această descoperire a permis altor cercetători să stabilească, prin metode de difracție cu raze X, structurile moleculare precise și modurile de propagare ale mai multor virusuri.
În perioada în care a fost profesor de biochimie și director al laboratorului de cercetare a virusurilor la Universitatea din California, Berkeley (1948–1971), Stanley a studiat virusurile gripale și a dezvoltat un vaccin preventiv împotriva acestora.
Sursa: https://www.britannica.com/biography
Alte articole: https://jurnalfm.ro/jakob-bernoulli/