Vladimir Streinu, critic literar, estetician, istoric și teoretician al literaturii, poet, eseist, pedagog și om politic român

Vladimir Streinu (n. 23 mai 1902, Teiu din Deal, județul Argeș – d. 26 noiembrie 1970, București) a fost un important critic literar, estetician, istoric și teoretician al literaturii, poet, eseist, pedagog și om politic român.

Născut Nicolae Iordache, Vladimir Streinu a fost fiul unui moșier înstărit din Argeș. A urmat școala primară în satul natal, iar din 1912 a fost elev al Liceului „Ion C. Brătianu” din Pitești. În contextul Primului Război Mondial, s-a refugiat în Moldova și, la doar 15 ani, s-a înrolat voluntar în armată, ajungând sergent. După demobilizare, și-a continuat studiile liceale și și-a început primele încercări literare.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Streinu#/media/Fișier:Vladimir_Streinu.jpg

În 1920 s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din București, specializarea filologie modernă (franceză), având profesori prestigioși precum Nicolae Iorga, Mihail Dragomirescu și Vasile Pârvan. În 1922 a fost angajat, cu sprijinul lui Vasile Voiculescu, ca secretar de redacție la revista Cugetul românesc și a început să frecventeze cenaclul Sburătorul.

După obținerea licenței în 1924, a devenit profesor și s-a căsătorit cu Elena Vasiliu, viitoarea scriitoare Elena Iordache-Streinu. În 1926 a fost redactor la Sburătorul, unde și-a publicat o parte importantă din poezie. Întors din Franța în 1927, a cofondat revista Kalende și a activat în învățământul secundar până în 1938, când s-a mutat definitiv la București.

Activ în Partidul Național Țărănesc, a fost deputat între 1932–1933. A condus și colaborat la reviste de prestigiu: Gazeta, Viața literară, Revista Fundațiilor Regale, de unde a fost concediat în 1941 din motive politice. A revenit între 1945–1947, dar a fost exclus din nou, din cauza convingerilor anticomuniste. A fost membru fondator al Asociației de rezistență culturală Mihai Eminescu.

Între 1948–1951, bolnav de plămâni, a fost supus unei intervenții chirurgicale grele. După însănătoșire, a fost obligat să accepte munci necalificate. A fost angajat cercetător la Institutul de Lingvistică (1955–1959), dar a fost arestat într-un lot politic împreună cu alți intelectuali ca Noica și condamnat la 7 ani de închisoare. Eliberat în 1962, a fost reabilitat și a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară. În 1969 a fost numit director la Editura Univers și profesor onorific la Universitatea din București. A murit în urma unui infarct în 1970.

Streinu a debutat ca poet în Adevărul literar și artistic (1921), iar ca critic în Muguri (1922). A publicat în numeroase reviste culturale, iar primul său volum de critică, Pagini de critică literară (1938), i-a consolidat reputația. Alte lucrări semnificative includ: Ion Creangă (1939), Clasicii noștri (1943), Versificația modernă (1966), Calistrat Hogaș (1968) și Ritm imanent (1971). A editat Opera lui Calistrat Hogaș și o ediție bilingvă din Hamlet.

Viziunea sa estetică respinge metodele istorico-sociologice sau biografiste în favoarea unei abordări intuitive și sensibile a operei, influențată de Charles Du Bos, Henri Bergson, Gabriel Marcel și Camil Petrescu. Promotor al unui „militantism estetic”, a pledat pentru autonomia artei și împotriva instrumentalizării sale politice.

A analizat în profunzime opera eminesciană, văzând în Luceafărul o dramă a antinomiilor, iar în Floare albastră un germene al marii creații. Deși modernist, a fost reținut față de Macedonski, dar profund impresionat de Arghezi, pe care îl considera, alături de Eminescu, un poet de geniu. A scris pagini memorabile despre Bacovia, Blaga, Voiculescu, Philippide, Adrian Maniu și alți poeți interbelici sau contemporani. Deși receptiv la poezia modernă, a respins suprarealismul și, mai târziu, poezia excesiv ermetică.

În 2006, Vladimir Streinu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Opera sa rămâne o contribuție esențială la critica literară românească, marcând o sinteză între spiritul maiorescian, sensibilitatea modernistă și o remarcabilă cultură estetică.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Streinu