Vlad Sorianu, critic literar și traducător român

Vlad Sorianu, născut Vasile Sporici (14 ianuarie 1931, Comănești, Bacău – 1 septembrie 2004, Bacău), a fost un important critic literar și traducător român.

S-a născut într-o familie de mineri, tatăl său fiind Zaharia Sporici, iar mama, Maria David. A urmat școala primară în Bacău și Comănești (1938-1943) și Liceul „Ferdinand I” din Bacău (1943-1950). A studiat Biologia și Filosofia la Universitatea din București (1950-1954) și Școala Superioară de lectori de științe sociale (1954-1955). După aceste studii, a continuat cercetările doctorale în filosofie, atât la Universitatea Lomonosov din Moscova (1955-1957), cât și la Universitatea din București (1957-1958). În 1977 a obținut titlul de doctor în filosofie cu teza „Determinare și structură în genetica modernă”.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/ink-pen-fountain-pen-2294342

Pe parcursul studiilor sale, a activat ca redactor la ziarul Luptătorul din Bacău (1948-1950) și apoi ca profesor în diverse localități din județul Bacău (1958-1967). A fost redactor-șef adjunct al revistei culturale Ateneu (1967-1969), director al Teatrului de Stat „Bacovia” din Bacău (1969-1977) și redactor al aceleași reviste Ateneu între 1977 și 1991. În urma unui testament, a donat o parte din biblioteca sa personală (aproape 1.400 de volume) și întreaga colecție a revistei Ateneu Bibliotecii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Vlad Sorianu a debutat literar în 1947, publicând versuri în Luptătorul din Bacău. A colaborat cu articole de critică literară, eseuri și cronici în diverse reviste de renume, precum Ateneu, Cronica, Convorbiri literare, Contemporanul, Tribuna, Revista de filosofie, România literară și Luceafărul. Din 1964, a semnat rubrica permanentă de critică literară în Ateneu. Stilul său analitic se caracterizează printr-o abordare teoretizantă a operelor literare, acordându-le uneori dimensiuni filozofice.

Sorianu a publicat trei volume de eseuri: Glose critice (1968), Contrapunct critic (1971) și Literatura noastră cea de toate zilele (2001). De asemenea, a scris romanul pentru tineret Timpul dezmoșteniților (1983). A fost un traducător de marcă al operelor filosofului Stéphane Lupasco și a obținut în 2000 Premiul Fundației Internaționale „Stéphane Lupasco”. Deși traducerea sa a provocat reacții, printre care și o emisiune la Radio Europa Liberă, a fost apreciată ca „remarcabilă”.

Opera

• Glose critice (1968) – eseuri de critică și eseistică literară;
• Contrapunct critic (1971) – o analiză a valorilor, ideilor și tendințelor literare;
• Timpul dezmoșteniților (1983) – roman pentru tineret;
• Literatura noastră cea de toate zilele (2001) – eseuri literare.

Traduceri

• Logica dinamică a contradictoriului de Stéphane Lupasco (1982);
• Trei oameni tari de Alexandre Dumas fiul (1992, în colaborare cu M.C. Delasabar);
• Evoluție creatoare de Henri Bergson (1998);
• Omul și cele trei etice ale sale de Stéphane Lupasco (1999, în colaborare cu Solange de Mailly Nesle și Basarab Nicolescu);
• Universul psihic de Stéphane Lupasco (2000);
• Principiul antagonismului și logica energiei de Stéphane Lupasco (2000);
• Noi, particula și lumea de Basarab Nicolescu (2002).