Vlad Georgescu, istoric român

Vlad Georgescu (n. 20 octombrie 1937, București – d. 13 noiembrie 1988, München, Germania) a fost un istoric român și, între anii 1983–1988, director al secției române a postului de radio Europa Liberă din München.
Este recunoscut pentru contribuțiile sale la studiul istoriei ideilor politice românești și pentru lucrarea Istoria românilor, considerată o referință fundamentală în istoriografia modernă.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/compass-map-direction-degrees-2946959

Născut la 20 octombrie 1937 în București, Vlad Georgescu provenea dintr-o familie cu tradiție intelectuală și boierească. Printre strămoșii săi se numără generalul I. Georgescu, aghiotant al regelui Carol I, și Emanoil Porumbaru, ministru de externe al României (1914–1917) și președinte al Senatului.

A urmat studiile liceale la Liceul „Sf. Sava” (redenumit în acea perioadă „Nicolae Bălcescu”), unde și-a manifestat interesul timpuriu pentru istorie. În ciuda dificultăților cauzate de originea socială, a reușit să urmeze Facultatea de Istorie a Universității din București, obținând titlul de doctor în istorie în 1970, sub îndrumarea lui Mihai Berza, cu teza Gândirea social-politică în Principatele Române în epoca luminilor.

După absolvire, a fost angajat ca cercetător la Muzeul Româno-Rus, condus de Scarlat Callimachi, iar după desființarea acestuia (1963), a fost transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene.

Vlad Georgescu a desfășurat o bogată activitate universitară și științifică. A predat la universități de prestigiu din Statele Unite:

• University of California, Los Angeles (1967–1968),
• Columbia University, New York (1973), ca visiting professor la catedra „Nicolae Iorga”,
• University of Maryland,
• Rutgers University.

A fost distins cu Premiul Academiei R.S. România pentru activitatea sa istorică.
Lucrările sale abordează teme esențiale ale iluminismului românesc și evoluției ideilor politice în spațiul sud-est european. În volumul Ideile politice și iluminismul în Principatele Române (1750–1831) (1972), susține existența unui iluminism românesc de tip „reformat, nobiliar”, apropiat de cel polonez și rus, și analizează influențele franceze, germane și austriece asupra gândirii transilvănene.

După o perioadă de tensiuni cu regimul comunist, în 1977 Vlad Georgescu a fost arestat timp de două luni la Rahova, sub acuzația de trădare, în urma publicării unui text critic la adresa conducerii de partid. În 1979 s-a stabilit în Occident, unde a continuat activitatea științifică și publicistică.

În 1982 a devenit colaborator al postului Europa Liberă, iar între 1983 și 1988 a condus Secția română a acestuia. Editorialele sale se remarcau prin echilibru, argumentație riguroasă și tonul ponderat al criticii politice.

În 1987, după publicarea în SUA a volumului Orizonturi roșii al generalului Ion Mihai Pacepa, Vlad Georgescu a decis difuzarea, în serial, a fragmentelor cărții în cadrul emisiunilor sale la Europa Liberă. Deși fusese avertizat că o astfel de inițiativă îi putea fi fatală, a continuat să o susțină.

La scurt timp, în vara anului 1988, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer cerebral. A fost supus unei operații și unui tratament experimental în Statele Unite, dar boala a evoluat rapid. Vlad Georgescu a murit la 13 noiembrie 1988, la Spitalul Bogenhausen din München.

Lucrări principale

• Din corespondența diplomatică a Țării Românești (1823–1828), București, 1962
• Mémoires et projets de réforme dans les Principautés Roumaines (1761–1830), București, 1970
• Mémoires et projets de réforme dans les Principautés Roumaines (1831–1848), București, 1972
• Ideile politice și iluminismul în Principatele Române (1750–1831), Editura Academiei RSR, 1972
• Political Ideas and Enlightenment in the Romanian Principalities (1750–1831), Columbia University Press, 1971
• Istoria ideilor politice românești (1369–1868)
• Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, ediția I, 1984.