Current track

Title

Artist


VIDEO! Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva surprinsă ca o ”minge de foc” pe drumurile din Neamț 

#Postat de on aprilie 6, 2020

VIDEO! Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva surprinsă ca o ”minge de foc” pe drumurile din Neamț 

Duminică, 5 aprilie 2020, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a părăsit Iașul pentru a treia oară în istorie. În contextul pandemiei de coronavirus, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost purtată prin mai multe localități din Iași, Neamț și Botoșani. Reamintim că deplasarea s-a făcut fără închinarea credincioșilor la sfintele moaște, fără participare colectivă, fără slujbe oficiate, respectându-se măsurile luate de autorități pentru combaterea epidemiei cu coronavirus.

În timpul procesiunii cu moaștele Sfintei, în satul Oșlobeni din Județul Neamț, au fost surprinse imagini unice. În video se poate observa că în mașina care transporta racla cu moaștele Sfintei, se arată ceva neobișnuit, în forma unei ”mingi de lumină sfântă”, ca de foc.

Traseul de aproape 500 de km a vizat principalele orașe din cele trei județe și în special unitățile medicale. La această procesiune, a fost prezent și mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan.

,,Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”…

Articolul VIDEO! Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva surprinsă ca o ”minge de foc” pe drumurile din Neamț  apare prima dată în Jurnal de Neamt.


VIDEO! Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva surprinsă ca o ”minge de foc” pe drumurile din Neamț  was first posted on aprilie 6, 2020 at 9:23 am.
©2020 „Jurnal de Neamt„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com