Victor Vâlcovici, matematician și profesor român
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 9, 2024
Victor Vâlcovici (n. 21 septembrie 1885, Galați – d. 21 iunie 1970, București) a fost un matematician și profesor român, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în matematică și mecanică. A urmat liceul la Brăila și, ulterior, a studiat la Facultatea de Științe din cadrul Universității din București între 1904 și 1907. După terminarea studiilor în România, a plecat la Universitatea din Göttingen, Germania, unde și-a obținut doctoratul în matematică în 1913.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_V%C3%A2lcovici#/media/Fi%C8%99ier:Victor_Valcovici.jpg
După revenirea în România, a devenit profesor la Catedra de Matematică a Universității din Iași. În 1921, a fost detașat la noua Școală Politehnică din Timișoara, unde a fost primul profesor de mecanică rațională. În această perioadă, a fondat Societatea Științifică din cadrul Politehnicii și a lansat publicația Bulletin scientifique de l’Ecole Politehnique. De asemenea, a condus Revista matematică din Timișoara, fondată de Traian Lalescu.
În 1930, Vâlcovici s-a mutat la Universitatea din București. Între 1931 și 1932, a deținut funcția de ministru al Lucrărilor Publice în guvernul condus de Nicolae Iorga. Pe lângă cariera academică, Vâlcovici a avut și o carieră politică, devenind deputat. A fost numit membru corespondent al Academiei Române în 1936 și membru titular în 1965.
Cercetări
Victor Vâlcovici a desfășurat o activitate intensă de cercetare, abordând subiecte variate, cum ar fi:
- Echilibrul unui solid rigid pe o suprafață elastică (1931);
- Mișcarea solidului rigid (1933);
- Caracterul involuntiv al ecuațiilor mișcărilor relative (1937);
- Mișcarea unui corp rigid într-un fluid vâscos (1937);
- Teorema generală a mișcării sistemelor (1938);
- Mișcarea cu traiectorii plane (1941);
- Distribuția axelor principale de inerție (1944);
- Principiul lui D’Alambert-Lagrange (1945);
- Teoria rachetei (1949);
- Teoria suprafețelor lui Bernoulli în mișcarea fluidelor barotrope – ecuațiile de mișcare a fluidelor pe aceste suprafețe poartă numele „Suprafețele Bernoulli-Vâlcovici”;
- Principiul deplasărilor virtuale (1961);
- Axiomele staticii solidului rigid (1962).
Bibliografie
- Buzatu, Gheorghe; Cheptea, Stela; Cîrstea, Marusia (editori) – Pace și război (1940-1944). Jurnalul Mareșalului Ion Antonescu, vol. I, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008.
- Rusu, Dorina N. – Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999.
Sursa: https://www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Victor_V%C3%A2lcovici