Current track

Title

Artist


Victor C. Papilian, medic, profesor universitar și scriitor

#Postat de on iunie 17, 2025

Victor C. Papilian, (n. 17 iunie 1888, Galați – d. 15 august 1956), s-a născut la Galați, în familia generalului medic Constantin Papilian. A urmat liceul la Craiova și apoi la „Sfântul Sava” din București, unde, în paralel, a studiat vioara la Conservatorul de Muzică. După absolvire, a activat în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, urmându-și pasiunea pentru muzică. Totuși, la insistențele tatălui său, a renunțat la cariera muzicală și s-a orientat către medicină.

Victor C. Papilian
Victor Papilian

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

Începând cu anul 1907, a studiat medicina la București, devenind doctor în 1916. În timpul Primului Război Mondial (1916–1918) a fost mobilizat ca medic. După război, a devenit directorul Institutului de Anatomie al Facultății de Medicină din cadrul Universității Daciei Superioare (Cluj). A fost profesor titular al catedrei de anatomie descriptivă și topografică, decan al facultății, precum și membru al Societății de Biologie și al Societății de Antropologie din Cluj.

În plan literar, Victor Papilian a debutat sub pseudonimul Sylvius Rolando. A publicat romane precum „Ne leagă pământul”, nuvele („Sufletul lui Faust”, „Generalul Frangulea”) și piese de teatru. A fost, de asemenea, director al Filarmonicii și al Teatrului din Cluj.

Lucrări științifice importante:

  • Anatomia scoarței lobului frontal, București, 1916
  • Manual practic de disecție, Cluj, 1923
  • Tratat elementar de anatomie descriptivă și topografică, Cluj, 1928
  • Anatomia Omului, vol. I: Aparatul locomotor
  • Anatomia Omului, vol. II: Splanhnologia

Bibliografie:
Predescu, Lucian – Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999. ISBN 973-9399-03-7.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *