S-a întâmplat la 11 noiembrie 1845
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat în 11 noiembrie 1845: S-a născut (la Trinca/jud. Hotin, azi în Ucraina) Vasile Stroescu, jurist, cărturar, filantrop (a construit numeroase biserici, şcoli şi spitale în toate provinciile româneşti, a asigurat burse pentru mulţi tineri), om politic (primul preşedinte al Parlamentului României Mari, 1919); membru onorific al Academiei Române (1919).

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, raionul Edineţ, jud. Hotin, din Basarabia, perioadă, în care, în urma tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 16 mai 1812, provincia Basarabia, până la data de 27 martie 1917, a fost sub stăpânirea Rusiei.Vasile Stroescu provenea dintr-o familie veche românească, importantă şi recunoscută de la finele secolului 17-lea.Istorici şi alte personalităţi de specialitate care s-au ocupat de genealogia familiei Stroescu au menţionat în lucrările prezentate până în prezent, pe strămoşul său, jitnicerul Ioan Stroescu din Transilvania, care pe la sfârşitul secolului 17-lea, a ajuns cu turmele de oi pe meleagurile Basarabiei.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Stroescu#/media/Fi%C8%99ier:Vasile_Stroescu._Sargetia_XXX.png

În anul 1682 (2 iulie) I. Stroescu a primit drept danie de la Duca-Vodă, târguşorul Dumitrascov care se afla dincolo de Nistru.Părinţi lui Vasile Stroescu deţineau moşii la: Trinca, Brânzeni, Griteni, Nesvoia, Grumadzeni, în ţinutul Hotinului la Zahaicani, Stolniceni, Bechir şi Pociumbăuţi, iar unchiul său deţinea moşii la Ruseni, Mereseuca şi Damascani.Tatăl său Vasile Stroescu (1795-1875) căsătorit cu Profira Manoil Guţu (1808-1856) au avut împreună 15 copii, din care au rămas în viaţă patru fete (Ana Cazimir 1829-1877, Maria Druganov, Elena Martos şi Ecaterina, soţia primarului din Chişinău, Clemente Şumanski) şi patru băieţi Mihai, Gheorghe, Constantin şi Vasile.
Întreaga familie a fost recunoscută în toate provinciile româneşti de buni români, cinstiţi şi de caracter, care au luptat pentru ridicarea ţărănimii româneşti prin învăţătură şi acte de danie, prin construirea de şcoli, biserici, spitale şi alte acte filantropice importante.Fratele cel mai mare Mihăiţă (1836-1889) împreună cu soţia sa Eliza, vizitând Braşovul, au donat sume importante pentru sprijinirea şcolilor rurale româneşti (17.10.1882), acordând 50000 ruble în folosul copiilor meseriaşilor din localitate.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu