Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Vasile Stoica, Diplomat și Om …
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 27, 2023
„Oameni care au fost”. Vasile Stoica, Diplomat și Om …
de Nicolae Uszkai, Brașov
Motto: „Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter și de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului țărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent și hărnicie; îmi ador țara și poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viața mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poți realiza o operă atât de importantă.” – Vasile Stoica, un Român
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Suntem la câțiva ani distanță de celebrarea Centenarului Unirii românilor de la 1 decembrie 1918 și ne trăim viaţa cu mai mare sau mai mică patimă şi intensitate, intrăm în „malaxorul” vieţii de zi cu zi de pe plaiurile mioritice, uitând, nu de puţine ori, să ne oprim o clipă şi să ne aducem aminte de oamenii din vechime care au făcut posibilă existenţa noastră, a celor de azi. Din păcate, nu-i mai puțin adevărat că eternii noștri guvernanți de mucava se străduiesc insistent și neopriți de nimeni dintre noi să ne facă să uităm, ca nație, cui îi suntem datori că mai existăm! Tocmai de aceea, vă propun azi câteva rânduri spre aducerea aminte a unui mare patriot român, a cărui viaţă şi muncă au contat enorm în ecuaţia făuririi României Mari şi despre care, din păcate, ca şi despre mulţi alţii, nu se mai vorbeşte sau se vorbeşte prea puţin în spaţiul public. Am mai pomenit despre el, dar nu cred că este îndeajuns pentru a fi cunoscut așa cum trebuie. Este vorba despre Vasile Stoica (născut la 1 ianuarie 1889 la Avrig şi decedat la 27 iulie 1959 la Jilava), cel ce a fost diplomat, publicist, analist politic și asistent apropiat al lui Thomáš Masaryk și Ion I.C. Brătianu. Vasile Stoica, cunoscut în diverse documente şi sub numele de Basil Stoica, a făcut parte din corpul diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din București. Cum spuneam anterior, era originar din Avrig, dintr-o familie de oameni simpli.
Vasile Stoica a absolvit școala elementară din Avrig, localitatea sa natală, după care a urmat cursurile Școlii Ortodoxe de la Brașov şi Liceul Unguresc din Sibiu. Apoi, a studiat la Facultatea de Litere de la Budapesta (1909-1913), cum făcea o mare parte din „intelighenția” ardelenească, urmând apoi specializări la Paris (două semestre) și București. Interesul lui Vasile Stoica pentru politică se manifestă de timpuriu, el devenind membru al Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria încă din anul 1909, la debutul studenției sale budapestane. În octombrie 1913, Vasile Stoica a devenit președinte al organizației culturale „Petru Maior” a studenților români din Budapesta.A fost profesor la Şcoala de fete a Astrei din Sibiu, dar s-a remarcat ca un bun ziarist şi patriot român în ziarul arădean „Românul”.Odată cu începerea primului război mondial, având gradul de sublocotenent, Vasile Stoica a fost mobilizat în armata austro-ungară. Nu împărtășește defel ideea de a lupta într-o armată a unei țări de care nu se simțea reprezentat și, ca urmare a orientărilor sale pro-antantiste, pleacă în scurt timp peste Carpați în România, la București, unde desfășoară o susținută activitate pentru intrarea României în război alături de Antantă și dezrobirea teritoriilor aflate în stăpânirea Austro-Ungariei.
Cunoscător a paisprezece limbi străine, un poliglot de excepţie, Vasile Stoica a luptat pentru fondarea, recunoașterea internațională și consacrarea României Mari. Ar trebui săă ne aducem aminte că Vasile Stoica a fost cel care a redactat „Proclamațiile către Țară și Armată” lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării României, în august 1916, în primul război mondial. Vasile Stoica nu s-a mulțumit doar cu lupta pe tărâmul slovelor scrise, ci s-a remarcat prin participarea sa directă ca voluntar în acest război al întregirii, fiind rănit de două ori și operat în mai multe rânduri la Iaşi, fiind decorat ulterior cu „Virtutea Militară”. Nevoile țării de atunci, în destul de dificilul context internațional, au făcut ca să fie necesară promovarea intereselor României peste hotare, acolo unde conta acest lucru! Astfel, prin decizia din 5-18 aprilie 1917 a guvernului lui Ion I. C. Brătianu, Vasile Stoica este trimis împreună cu președintele Ligii Culturale, Vasile Lucaciu și cu preotul Ioan Moța în SUA, pentru prezentarea opiniei publice americane a motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial precum și pentru crearea în SUA a unei legiuni românești sub drapel american din rândul emigrației românești de peste ocean (peste 15.000 de oameni), pentru frontul din Franța. Astfel, ajuns la Washington, în 1917, ca trimis al statului român în „Misiunea patriotică română”, împreună cu dr. Vasile Lucaciu și Ioan Moța, este convins că „americanii sunt un popor cu mare suflet cinstit și vor sincer să ne ajute, dar trebuie să le arătăm că avem nevoie să fim ajutați și că merităm ajutorul”.Vasile Stoica a fost colaborator al cotidienelor americane „The New York Times”,„The Washington Post”, „The New York Herald Tribune”,„The New Republic”, „The Literary Digest” și a cooperat îndeaproape cu membri de vază ai emigrației române din SUA pentru cauza națională, cum au fost, de exemplu Epaminonda Lucaciu, Nicoale Lupu și Ludovic Mrazec.
Delegația română din care făcea parte și Vasile Stoica a fost primită de către secretarul de stat american Robert Lansing, care le-a promis ajutorul său. La 6 iulie 1917, delegația română a ajuns să discute cu ministrul de război american Newton Baker detalii privind „organizarea unei unități de români transilvăneni voluntari, cetățeni ai SUA, cuprinderea acesteia în armata americană…încadrarea să se facă, fie cu ofițeri americani, fie cu ofițeri transilvăneni, iar subofițeri să fie români, foști gradați pe timpul stagiului militar…Important era ca această unitate să fie recunoscută ca unitate românească”. În acest context, ajunge să fie înființată, cu sprijinul lui Vasile Stoica, în Statele Unite ale Americii, „Liga Națională Română” la data de 5 iulie 1918. Anterior, la data de 28 august 1917, avusese loc și întâlnirea lui Vasile Stoica cu fostul președinte al S.U:A.Theodore Roosevelt, care a apreciat în mod deosebit jertfele românilor pentru cauza lor, aprecieri reiterate într-un discurs susținut la New York. Ulterior, Vasile Stoica l-a contactat pe ministrul de interne al S.U.A. Franklin Lane, pe primul asistent al secretarului de stat Wiliam Philips, pe șeful secțiunii pentru Orientul Apropiat la ministerul de externe, Albert H. Putney și alte personalități influente, cărora le-a adresat mai multe memorii explicative, unele publicate pe larg în presa timpului. După ce preotul Ioan Moța se întoarce acasă, iar Vasile Lucaciu pleacă la Paris, Vasile Stoica rămâne singurul reprezentant a României la Washington până în ianuarie 1918. Vasile Stoica adresează, la data de 31 decembrie 1917, secretarului de stat Robert Lansing, un memoriu în care explică acestuia situația concretă a celor peste patru milioane de români din Transilvania oprimați de politica guvernelor austro- ungare. Ca urmare a lobby-ului făcut cu multă trudă și de Vasile Stoica, românii din S.U.A. s-au înrolat voluntari în armata S.U.A., numărul acestora depășind, inițial, cinci mii de voluntari. S-a constituit, în acest context, prima Legaţie română în SUA, în cadrul căreia Vasile Stoica a fost numit atașat militar de către prim-ministrul român. Sub „cupola” Legaţiei s-au organizat mitinguri de susținere a românilor în diferite orașe americane. La Chicago, de exemplu, la o manifestare de acest fel au participat peste 6.000 de persoane. Protopopul brașovean Ioan Podea a reușit în aceste condiții, sprijinit de Vasile Stoica, să creeze Episcopia Ortodoxă Română din America, sub „oblăduirea” Mitropoliei române ortodoxe din București. Vasile Stoica a participat, în perioada 22 iunie -5 iulie 1918, în calitate de co-fondator, la înființarea „Ligii Naționale a Românilor din America”, fiind ales președinte al acestei nou create organizații. Liga aceasta a fuzionat, în data de 13 septembrie 1918, cu „Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina” fondat, în 17-30 aprilie 1918, la Paris, sub președinția lui Traian Vuia și care milita pentru Unire. Din inițiativa lui Vasile Stoica, se deschid mai multe secții ale „Ligii Naționale a Românilor din America” în mai multe oraşe americane. Este necesar de amintit faptul că Vasile Stoica a menţinut o legătură permanentă cu românii ce luptau pentru unire în Franța fiind ajutat, în această privință, de brașoveanul Victor Branişte, fost prizonier în Rusia, organizator al „Corpului voluntarilor ardeleni și bucovineni” și fost redactor al „Gazetei de Transilvania”.
Ulterior, în calitatea sa de președinte al „Ligii Naționale a Românilor din America”, în august 1918, reia legăturile cu reprezentanții celorlalte popoare oprimate de austro-ungari (Thomas Masaryk din partea cehilor; Paderewsky, viitorul prim-ministru al Poloniei; Hinko Hinkovici din partea popoarelor iugoslavie) constituind „Uniunea Democratică a Europei Centrale” și organizând la New York, în data de 15 septembrie 1918, o întrunire a peste 4.000 de participanţi, sub deviza „Victoria națiunilor asuprite din Europa Centrală”. O inițiativă diplomatică în toată legea care a dus la rezultate deosebite pentru viitorul României! Au fost prezenți la această întrunire fostul președinte american W.H. Taft, senatorul american H.H. Lodge, cumnatul președintelui Woodrow Wilson, politicianul Sockton Axon, ambasadorii Marii Britanii, Franței și Italiei și multe alte personalități influente ale vremii de pe pământ american. În ziua următoare, la 16 septembrie 1918, a avut loc, tot la New York, reuniunea comitetului de organizare a „Uniunii Europei Centrale”, constituită la 2 octombrie 1918, prim-vicepreședinte fiind ales chiar Vasile Stoica, iar președinte N. Lupu. Ca urmare, președintele american, informat de toate aceste acțiuni, declară că „guvernul Statelor Unite e întru toate de acord cu aspirațiile noastre – își amintea Vasile Stoica – și că după convingerea sa, Austro-Ungaria este o șandrama putredă, care nu mai poate fi ținută în picioare, oricâte proptele i s-ar pune și a cărei dezmembrare a devenit o necesitate”. Ulterior, în 26 octombrie 1918, Vasile Stoica participă la ceremonia de semnare a „Declarației de Independență a popoarelor subjugate de Austro-Ungaria”, ocazie cu care a ținut un discurs în limbă engleză în care a reiterat prinicipalele aspirații româneti în întregirea mult-visată de români. La puțin timp după aceasta, la 4 noiembrie 1918, guvernul american a luat în discuție atitudinea SUA față de România și ea făcut public că: „Guvernul Statelor Unite a promis astăzi că prin influența sa va da României tot sprijinul, ca această țară, în Conferința păcii generale, să-și câștige justele sale drepturi politice și teritoriale…Guvernul Statelor Unite a avut necontenit în vedere viitoare fericire și integritatea Româneiei ca țară liberă și independentă…”.
În februarie 1919, Vasile Stoica a participat, ca ofițer de legătură între delegațiile engleză și americană, la Conferința de Pace de la Paris, la propunerea lui Ion I.C. Brătianu, cel care conta pe priceperea și devotamentul dovedite ale lui Vasile Stoica. Începând din data de 16 iulie 1921, Vasile Stoica a intrat în personalul diplomatic din Ministerul Afacerilor Străine din București, unde devine ulterior, în perioada 1930-1936, ministru plenipotențiar la Tirana, în Albania, și la Sofia, în Bulgaria. Ulterior, în perioada 1937- 1939, Vasile Stoica a fost ambasador în Țările Baltice, între anii 1939-1940, ambasador în Turcia. În vara anului 1940, Vasile Stoica a fost numit secretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale într-o perioadă tragică pentru neamul românesc, atunci când rapturile teritoriale au desfigurat harta țării.În perioada 1940-1945, a fost secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. În toată această perioadă, a dat dovadă de maximă pricepere și implicare pentru interesele României în orice postură diplomatică s-a aflat. În anul 1946, guvernul lui dr. Petru Groza îl trimite la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară co-beligerantă. Trebuie să menționăm că acest marele patriot ardelean s-a implicat mult în sprijinirea, pe toate căile posibile, a românilor din teritoriile din Ardeal răpite de horthyşti prin înțelegerile cu Hitler. În acest sens, a susţinut apariţia unor publicaţii în străinătate, iar în 22 septembrie 1941, a prezentat un referat privind realizarea unei hărţi etnografice, a spaţiului românesc, referat generat de faptul că guvernul maghiar a întocmit şi răspândit o lucrare cartografică mincinoasă, care conţinea falsuri grosolane, realizate de contele Pal Teleki, prin care se urmărea susţinerea pretenţiilor absurde ale horthyştilor asupra Transilvaniei. Ca să fim cinstiți cu istoria și cu prezentul, chiar și astăzi circulă „mai pe ici și mai pe colea” aceleași argumente de factură iredentistă regăsite în acea documentație răspândită în mediile diplomatice mondiale de către Teleki și ai săi! În perioada anilor 1943-1945, Vasile Stoica a avut o activitate intensă pentru pregătirea materialelor necesare susţinerii intereselor României la viitoarea Conferinţă de Pace. Documente de arhivă stau mărturie și astăzi asupra acestei imense munci pentru o documentație cât mai solid argumentată, pregătită în cât mai multe scenarii diplomatice posibile de către Vasile Stoica De asemenea fiind recunoscut ca un diplomat de excepţie, Vasile Stoica a continuat întrevederi cu diplomaţii străini care îşi desfăşurau activitatea la Bucureşti, în folosul viitorului României. La data de 9 iulie 1946, Vasile Stoica a fost numit „trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Olanda, cu acreditare şi pentru Belgia, ca însărcinat cu afaceri”. În anul 1947, a fost rechemat în ţară. Începea „epurarea” comunistă și începea și calvarul lui Vasile Stoica, omul pentru care interesele României fuseseră mai sfinte decât orice în viața sa! Apartamentul său din Bucureşti i-a fost confoscat (rechiziţionat, după terminologia vremii), casa de bani de la Legaţia română din Haga i-a fost spartă, fiindu-i confiscaţi aproximativ 35.000 franci elveţieni, în situaţia în care în ţară, Vasile Stica nu avea nici o sursă de venit. Mai trebuie menționat că Stoica vede pe pielea lui micimea sufletească a celor pe care-i credea amici, iar intervenţia efectuată la prim-ministrul Petru Groza, pe care-l cunoştea de 37 ani, pentru a fi repus în drepturi, a fost zadarnică.
Calvarul său va continua. Odată cu instaurarea comunismului în România, Vasile Stoica refuză să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român. Întrucât nu a putut să plece legal din ţară, simțind că se sufocă în noua atmosferă politică instaurată cu ajutorul tancurilor sovietice, a încercat, împreună cu familia, plecarea ilegală din ţară la 31 martie 1948. Încercarea sa a eșuat, fiind prins şi închis până în anul 1955. Trei ani după aceasta, în 1958, prin sentința nr. 1313/1958, Tribunalul Militar Bucureşti l-a mai condamnat la încă zece de ani închisoare corecţională, învinuit că a manifestat o „atitudine duşmănoasă” faţă de ţara sa. El, pentru care România însemna esența existenței sale! Bunurile i-au fost confiscate în totalitate, iar familia a fost evacuată din imobilul în care locuiau. Nu pot să nu mă minunez (și să mă enervez, deopotrivă) de cât de crudă poate fi istoria cu un patriot desăvârşit! „Frumoasă” recunoştinţă a patriei pentru fiul ei! Ar trebui să nu uităm câţi alți iluştri intelectuali români au fost în aceeaşi situaţie!
Vasile Stoica, din păcate neglijat ori uitat, aparţine generaţiei de aur a diplomaţiei româneşti din perioada delimitată de cele două Congrese Mondiale ale Păcii din 1919-1920 şi1946 şi de Tratatele de Pace aferente din 1919-1923 şi1947. A fost, mai mult decât atât, unul dintre reprezentanţii ei străluciţi, un model. Merită rememorat faptul că acel cunoscut „Anuar diplomatic şi consular” din 1942 l-a inclus, la rangul miniştrilor plenipotenţiari clasa I în funcţie, în tabloul corpului diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din Bucureşti alături de Victor Cădere, Vasile Grigorcea, Raoul Bossy, Ion Christu, Gh. Davidescu sau Frederic C. Nanu, cu toţii lansaţi sau activând sub ministeriatele străluciţilor Take Ionescu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu sau Mihai Antonescu. Vasile Stoica, cel care a luptat întreaga viaţă pentru binele neamului românesc, a murit la 27 iulie 1959 în închisoarea de la Jilava.
Într-un fragment dintr-un interviu cu Alexandru Zub realizat de Ioana Boca, acest adeclara că: „Vasile Stoica s-a stins cu zile, la Jilava, septuagenar, însă plin de idei şi de proiecte. A făcut o infecţie la picior, din cauza unei rosături de zeghe, n-a primit asistenţa necesară şi a murit în infirmeria închisorii. Nu am văzut însă la el niciun gest de incriminare, niciun gând vindicativ. Omul înţelegea că lucrurile s-au schimbat, că trebuie să reziste cât mai demn, el şi familia lui.” Aceasta a fost soarta tristă a unei mari personalităţi a neamului românesc, pe lângă multe altele, care şi-a slujit patria în toate împrejurările şi care a contribuit la făurirea României Mari şi la apărarea drepturilor ei. Meritele sale în lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român, au fost recunoscute mult mai târziu, în anul 1970, când, printr-o sentinţă a Judecătoriei Bucureşti, patriotul român Vasile Stoica a fost reabilitat. De-a lungul vieții sale,Vasile Stoica a fost decorat cu mai multe ordine şi medalii: „Voluntar de război – 1916-1920 în rang de Mare Ofiţer”, „Virtutea militară”, iar ca diplomat a fost onorat cu „Coroana Italiei în rang de mare ofiţer” şi ordinul cehoslovac „Leul Alb”.
Vă mulțumesc pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Vasile Stoica, În America pentru cauza românească, București, 1926;
Buzatu, Gheorghe, Cheptea, Stela, Cîrstea, Marusia, editori – Pace şi război (1940-1944) Jurnalul Mareşalului Ion Antonescu, volumul I, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2008;
Ioan Vlad, Cărturari brașoveni pentru România Mare, Editura Academiei Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene Henri Coandă,1999;
Margareta Susana Spânu Intelectuali transilvăneni în lupta pentru realizarea Statului Național Unitar Român (din corespondența lui Onisifor Ghibu către dr. Pompiliu Nistor și Vasile Stoica cu Victor Braniște)”, în „Cumidava”, Brașov, 1989;
https://arhivelenationale.ro/site/download/inventare/Stoica-Vasile.-1869-1948.-Inv.-1771.PDF
https://www.muzeul-etnografic.ro/ro/articole/expozitii/vasile-stoica-mare-diplomat-si-om-de-cultura
https://www.dacoromania-alba.ro/nr58/ambasadorul_vasile_stoica.htm
https://www.memorialsighet.ro/vasile-stoica/
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/muzeul-de-arta-constanta-il-comemoreaza-pe-diplomatul-vasile-stoica-in-cadrul-unei-expozitii-itinerante-815508.html
https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/romanii-americani-si-marea-unire-139765.html
https://www.youtube.com/watch?v=Fc03qH29EtQ
Opiniile cititorului
Continue reading
