Vasile Bouaru (n. 1 ianuarie 1963, Rădăuți), matematician, astronom, profesor

A absolvit Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, din dorința de a studia astonomia.

Este profesor la Colegiul Tehnic Rădăuți.

Dascălul are două pasiuni pe care le îmbină cu cea mai mare plăcere: astronomia şi muntele.

Vasile Bouaru este profesor în cadrul Colegiului Tehnic Rădăuţi, unde le predă elevilor săi matematica, însă  nu aşa cum orice profesor o predă, ci într-un mod practic. “Nu îmi place cum se predă matematica, trebuie să respectăm o programă, însă oridecâteori am ocazia le explic practic elevilor mei”, spune profesorul.

A ales să studieze matematica pentru a înţelege astronomia, pasiunea sa de mic copil.

„Aveam vreo opt ani când am primit de la un vecin o carte de astronomie, însă de prin clasa a II-a am început să o studiez serios”, ne-a spus Vasile Bouaru. Asta pentru că atunci a mers prima oară la Observatorul Astronomic din Iaşi unde profesorul Iulian Breahnă i-a explicat o mulţime de lucruri şi i-a arătat toate laboratoarele. De atunci ştia ce vrea să facă, astfel că, a ajuns să studieze Facultatea de Matematică pentru că doar aici exista specializarea Astronomie şi a ajuns să colaboreze cu  profesorul Breahnă în proiecte importante. Unul dintre cele mai importante este cel din 1999 când a coordonat proiectul privind studiul eclipsei totale de soare care a fost pe 11 august. În doi ani de muncă şi calcule, a reuşit ca diferenţa dintre rezultatele sale şi a celora de la NASA să fie de patru secunde. În paralel, adoră muntele Pasiunea pentru munte a pornit în primul an de liceu, când fratele său cel mai mare a urcat Pietrele Muierilor din Solca şi întors acasă îi povestea cât e de frumos traseul. “Până la liceu nu aveam condiţie fizică deloc. Nu îmi plăcea fotbalul pentru că nu puteam să alerg şi colegii nu se jucau cu mine”, povesteşte Vasile Bouaru.

Profesorul de sport din clasa a IX-a i-a spus să alerge câte puţin în fiecare dimineaţă, înainte să vină la şcoală, urmând sfaturile profesorului a reuşit să alerge. Deoarece era atât de curios de ceea ce-i povestea fratele său, a pornit cu doi prieteni spre Pietrele Muierilor. Prima dată s-au rătăcit, dar a doua oară au nimerit. “Atunci am văzut prima oară un alpinist cum cobora de pe stânca cea mai mare a pietrelor. Pentru că un coleg de clasă avea o coardă, mi-am vândut bicicleta şi am cupărat coarda de la el”, spune profesorul. A învăţat să coboare pe coardă într-o râpă din Dorneşti, iar de atunci merge la Pietrele Muierilor cât de des poate. După câteva calcule ultima dată când a urcat era a 125-a oară. Deoarece în cursul săptămânii este la şcoală, profită de fiecare week-end pentru a pleca pe munte, indiferent de vreme şi anotimp. Nu pleacă singur, îşi alege partenerii de drumeţie printre elevi, însă nu pe oricare, ci pe aceia care au rezistenţă.

Citește mai mult: adevarul.ro