1848 – Încheierea Marii Adunări Naționale de la Blaj, 3/15 mai – 5/17 mai 1848

Ultima zi a Marii Adunări Naționale de la Blaj a fost scurtă, rezervată autentificării procesului-verbal al ședinței precedente. În cadrul acesteia s-a propus ridicarea unui monument pe Câmpia Libertății, pentru a marca memoria evenimentului. La ora 13:30, comisarii guvernamentali au declarat oficial închiderea adunării, exprimându-și aprecierea pentru comportamentul exemplar al românilor pe parcursul celor trei zile.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adunarea_Națională_de_la_Blaj#/media/Fișier:Blaj1848.jpg

După încheierea adunării, participanții au părăsit Blajul și s-au întors spre casele lor, rămânând în oraș doar liderii politici, care au continuat consultările privind acțiunile viitoare.

Adunarea Națională de la Blaj, desfășurată la 15 mai 1848 în contextul Revoluției Române din acel an, a fost un moment esențial în istoria românilor din Transilvania, reunind între 30.000 și 40.000 de participanți. În cadrul acesteia, s-a adoptat o proclamație adresată împăratului Ferdinand I al Austriei, prin care se cereau: desființarea iobăgiei, libertatea presei, înființarea de instituții de învățământ în limba română și alte drepturi esențiale.

Unul dintre motivele principale care au dus la organizarea acestei adunări a fost dorința revoluționarilor maghiari de a uni Marele Principat al Transilvaniei cu Regatul Ungariei. Această intenție a stârnit nemulțumiri profunde în rândul românilor transilvăneni, care au considerat necesară convocarea unei adunări naționale pentru a-și exprima punctul de vedere și revendicările, printr-o petiție oficială adresată împăratului.

Împăratul a permis organizarea a două adunări separate pe criterii confesionale, dar românii au refuzat această diviziune și au decis să se adune împreună, indiferent de religie. Autoritățile imperiale au trimis la Blaj doi comisari însoțiți de un mic detașament militar pentru menținerea ordinii, dar nu a fost nevoie de intervenții, comportamentul participanților fiind exemplar.

Românii și-au afirmat loialitatea față de Imperiul Austriac, depunând un jurământ în acest sens, chiar dacă nu li s-a cerut acest lucru. După acest moment solemn, au avut loc dezbateri intense asupra problemelor naționale, iar în final a fost adoptată o petiție transmisă împăratului prin intermediul episcopului Andrei Șaguna.

Adunarea a fost condusă de episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni, în calitate de președinți. Vicepreședinți au fost Simion Bărnuțiu și George Barițiu, iar secretar al adunării a fost canonicul Timotei Cipariu.