Tudor Opriș, poet, eseist, istoric și critic literar român

Tudor Opriș (n. 26 noiembrie 1926, București – d. 22 ianuarie 2015, București) a fost poet, eseist, istoric și critic literar român, precum și autor al numeroaselor lucrări de popularizare a științei în domenii precum botanica, zoologia și entomologia. Membru al Societății Scriitorilor Români din 1947 și al Uniunii Scriitorilor din România din 1974, Opriș a publicat volume apreciate, între care Din tainele lumii vii, Pietrele ne vorbesc…, BIOS, Animalele se apără, Planeta insectelor sau Printre uriași și pitici. În decembrie 2014 a primit Premiul Opera Omnia al Filialei București – Literatură pentru Copii și Tineret a Uniunii Scriitorilor.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/notes-write-fountain-pen-ink-pen-3819574/

Sursa foto: https://www.printrecarti.ro/tudor-opris

Născut la 26 noiembrie 1926 în București, Tudor Opriș era fiul generalului Ștefan Ilie Opriș, descendent al unui memorandist sibian, și al Florinei Marinescu. A urmat școala primară în București (1933–1937), apoi studii secundare la diverse instituții, printre care Liceul „Gheorghe Șincai”, Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel și Colegiul Militar de la Mănăstirea Dealu (1941–1945).

Între 1945 și 1949 a studiat filologia modernă și estetica la Universitatea din București, urmând concomitent cursuri la Facultatea de Drept (1945–1947). Din cauza contextului politic, doctoratul în litere l-a susținut abia în 1976, cu teza Reviste literare ale elevilor.

Timp de cinci decenii (1949–1999) a predat limba română și franceză în liceele bucureștene, în special la „Gheorghe Lazăr” și „Mihai Eminescu”. În paralel, a fondat și coordonat cenacluri literare pentru profesori și elevi, a inițiat taberele naționale de creație pentru tineri (din 1967) și a participat la jurizarea concursului „Tinere condeie”. A redactat suplimente literare pentru publicații de tineret, precum Preludii (1966–1974) și Pagina elevului (1974–1981), contribuind totodată la apariția revistei Limba și literatura română pentru elevi (1967).

Pentru activitatea sa didactică și culturală a primit titlurile de profesor fruntaș și profesor emerit, precum și medaliile „Spiru Haret”, „Ion Pilat” și „Cultura Militans”. La 1 decembrie 2000 a fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

S-a pensionat în 1999 și a încetat din viață la începutul anului 2015, la vârsta de 88 de ani.

Scrieri (selecție)

• Minuni ce nu mai sunt minuni, 1962
• Cenaclul literar pionieresc, 1971
• Reviste literare ale elevilor, 1977
• O viață de lumină, 1981
• Omul cu iubirile, 1985
• 500 de debuturi literare, 1991
• Poeme marine, 1995
• Versuri pentru sufletul naturii, 1996
• Zborul cărăbușului, 1998
• Monografia Liceului „Mihai Eminescu”, 1999
• Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul școlii, 2000
• Sonetele iubirii eterne, 2007
• Versuri regăsite, 2010.