Current track

Title

Artist


Trei studenți și patru cadre didactice, teste pozitive la Covid-19

#Postat de on octombrie 2, 2020

Trei studenți și patru cadre didactice au primit, vineri, rezultate pozitive la testarea pentru SARS-Cov2. Un singur student din cei trei depistați astăzi urmează cursurile Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava, ceilalţi fiind înscriși la alte instituții de învățământ superior din țară.

„Rezultate pozitive la testarea pentru Covid au primit un masterand în anul I de la Universitatea Suceava, care s-a izolat acasă, un student din Todirești, care studiază la Facultatea de Științe Economice din Cluj și unul de la Academia de Poliție București, care face practică la Poliția Fălticeni”, a declarat Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt al DSP Suceava.

În nici unul dintre cele trei cazuri nu sunt contacți direcți la unitățile de învățământ.

La cadre didactice, au primit confirmarea infecției cu Covid o învățătoare de la Şcoala Generală nr. 1 „Iulian Vesper” Horodnic de Sus, o educatoare de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, o profesoară de la Liceul „Ion Nistor” Vicovu de Sus și o profesoară de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. „Toate aceste persoane sunt fie asimptomatice, fie au simptome ușoare și nu au contacți direcți la locul de muncă”, a precizat Gabriela Băncilă.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *