Current track

Title

Artist


Doi pacienți Covid din București şi Teleorman, preluaţi de Spitalul Judeţean Suceava

#Postat de on octombrie 2, 2020

Doi pacienți Covid au fost transferați seara trecută, de la București şi Teleorman, la Spitalul Județean Suceava. Solicitarea a venit din partea Centrului operațional pentru situații de urgență, deoarece spitalele cărora pacienţii respectivi s-au adresat iniţial nu mai aveau locuri libere. Transferul s-a făcut cu avionul, iar unui dintre pacienți, aflat în stare gravă, a ajuns la Terapie Intensivă.

Spitalul Judeţean Suceava a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, că solicitarea a fost acceptată joi seară. Unul dintre pacienţi are o formă medie de boală şi necesită dializă, aceasta neputând fi efectuală la Spitalul „Sfântul Ioan” din București. Cel de-al doilea bolnav, cu o formă severă de Covid, este din Bucureşti şi a fost trimis inițial la Roşiori pentru a fi tratat, dar starea i s-a agravat. A fost intubat, apoi medicii au decis să fie trimis la un spital mai mare.

„Al doilea caz grav a fost preluat de Terapia Intensivă, pe fondul unei scăderi a cazurilor ATI-Covid din unitatea noastră, de la 21 la 15, în câteva zile. Acceptarea acestor pacienți reprezintă un semn de solidaritate cu restul țării, cu zonele care se confruntă cu creșteri importante a numărului de cazuri. Este posibil ca și spitalul nostru să se confrunte cu această problemă într-un viitor apropiat și de aceea orice ajutor acordat este bine-venit. Din păcate, unitatea noastră nu are resurse prea mari, mai ales pe partea de Terapie Intensivă, unde căutam să ne întărim. În orice situație, se menține un minimum de paturi pentru cazurile din județ”, a transmis conducerea Spitalului de Urgență Suceava, citată de Monitorul de Suceava.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *