Trei medalii de aur și una de argint pentru USV, la un Salon Internaţional de Inventică
#Postat de Liliana Mihaila on octombrie 22, 2020
Trei medalii de aur şi una de argint, pentru cadrele didactice și doctoranzii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, la cea de-a 6-a ediţie a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara! La competiţia desfăşurată în perioada 13-15 octombrie, universitatea suceveană a participat cu patru invenții înregistrate recent la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Invenţiile au fost prezentate sub formă de înregistrare video a prototipului, machetei sau posterului digital. La această ediție, au fost acceptate invențiile, mărcile și proiectele de cercetare care nu au mai participat la edițiile anterioare, au precizat reprezentanţii USV. Juriul, alcătuit din inventatori și cercetători specializați pe fiecare clasă, a premiat invențiile sucevenilor, după cum urmează:
Diploma și medalia de aur – „Dispozitiv pentru tracțiune scheletică continuă”
Mihai Cenuşă, Mihaela Poienar, Laurențiu Dan Milici, Mihai Raţă, Daniela Irimia, Radu Dumitru Pentiuc, Elena Daniela Lupu, Ciprian Afanasov.
Diploma și medalia de aur – „Dispozitiv automat de deschiciurare a liniilor electrice aeriene”
Mihai Cenuşă, Mihaela Poienar, Laurențiu Dan Milici, Adrian Graur, Constantin Ungureanu, Pavel Atănăsoae, Crenguța Elena Bobric, Cezar Dumitru Popa.
Diploma și medalia de aur – „Sistem automat de control al comenzilor”
Eusebiu Toader, Mihaela Poienar, Mariana Rodica Milici, Gabriela Raţă, PRODAN Cristina Prodan, Valentin Vlad, Ilie Niţan, Constantin Ungureanu.
Diploma și medalia de argint – „Sistem de monitorizare a activității unei persoane la birou”
Laurențiu Dan Milici, Mihaela Poienar, Ilie Niţan, Constantin Ungureanu, Oana Vasilica Grosu, Marcel Pocriş, Eusebiu Vasile Toader, Dumitru Nicolae Medrihan.

Jurnal FM 