Casă din Râșca, mistuită de flăcări
#Postat de Liliana Mihaila on octombrie 22, 2020
Un puternic incendiu a cuprins, noaptea trecută, o casă de locuit din comuna suceveană Râșca. Flăcările au fost observate în jurul orei 23.30, când s-a dat alarma prin intermediul unui apel la 112. La locul izbucnirii incendiului, care cuprinsese casa situată într-un loc mai izolat, au ajuns trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca.
La sosirea echipajelor flăcările se manifestau la întreaga construcție, generalizat, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Din păcate în timpul incendiului locuința a ars în totalitate, cu bunurile din interior – obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electronice și electrocasnice.
Incendiul a fost lichidat după circa două ore, iar cercetările efectuate de pompieri au stabilit că flăcările au izbucnit cel mai probabil de la tabloul electric al casei, din cauza unui arc electric produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Nimeni nu a fost rănit, iar datorită faptului că locuința era izolată nu au fost afectate case sau anexe gospodărești din vecinătate.