Trei golani l-au bătut pe șofer pentru că s-a stricat autocarul. Printre ei și un băcăuan
#Postat de Catalin Cojocaru on decembrie 11, 2020
Scandalul a izbucnit în urma unor neînţelegeri. Cei trei bărbaţi, pasageri în autocarul care venea din Italia, s-au enervat pe şofer în momentul în care acesta a constatat că autocarul prezintă o defecţiune care trebuie remediată imediat pentru a mai putea continua deplasarea.

După mai multe ore de aşteptare, într-o autogară de lângă Arad, răbdarea celor trei bărbați a cedat şi au început să-l lovească pe șofer provocându-i leziuni care au necesitat consult medical de specialitate.
În urma verificărilor efectuate şi a declaraţiilor martorilor, jandarmii i-au identificat pe cei trei autori ai agresiunii, cărora le-au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Este vorba de doi bărbaţi din județul Brașov și unul din Bacău. Au fost amendaţi cu câte 200 de lei, iar poliţiştii continuă cercetările.
Foto: ilustrativ
Jurnal FM 