bataie
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Buhuși au reținut luni, 12 februarie, pentru 24 de ore, un bărbat de 60 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie. Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Din cercetări a rezultat că, la data de 02 februarie a.c., bărbatul l-ar fi lovit pe fratele său […]
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”. Potrivit IPJ Brașov, la data de 30 octombrie 2022, în jurul orei 14.45, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat, în vârstă de 42 ani, […]
Marți, 8 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr de 20 de ani, cu privire la faptul că, a fost agresat, pe raza localității Vânători-Neamț. Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, două persoane de […]
Un tânăr de 23 de ani, din comuna Letea Veche, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor după ce a bătut un consătean și apoi i-a omorât și calul în bătaie. Grozăvia s-a petrecut sâmbătă, 13 noiembrie, când un bărbat de 24 de ani, din comuna Letea-Veche ar fi avut o altercație cu […]
Duminică, 5 septembrie, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Piatra Șoimului, a fost victima unei agresiuni fizice. Echipajul de poliție s-a deplasat la locul indicat în sesizare constatând faptul că vineri. 4 […]
Doi indivizi au fost reținuți de poliție după ce au snopit în bătaie un bărbat din comuna Răucești. Astfel, marți, 1 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au identificat și reținut pentru 24 de ore doi bărbați de 29, respectiv 30 de ani, ambii din Timișești, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire […]
Doi bărbați din comuna Agăș au fost reținuți marți de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore după ce au amenințat și au snopit în bătaie un consătean. Cei doi, de 34 şi 42 de ani, au provocat scandal pe drumul public din comuna Agăş unde au lovit şi ameninţat un localnic de 50 […]
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au intervenit pentru aplanarea și luarea măsurilor legale în urma unui conflict izbucnit între mai multe persoane pe o terasă din Piatra Neamț. Trei persoane fost reținute pentru 24 de ore. Sâmbătă spre duminică, noaptea (27 iunie) polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu […]
Doi tineri au ajuns în arest după ce au fost implicați într-o altercație în incinta unei benzinării din municipiul Bacău. Scandalul s-a petrecut joi după amiaza, în jurul orei 18.00, când poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi prin 112, de către un tânăr de 22 ani, din comuna Letea-Veche, cu privire la faptul că în timp […]
Cel puțin patru viitori agenți de penintenciare de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna sunt consemnați în unitate după ce sâmbătă au fost implicați într-o încăierare pe terasa unui bar din localitate. În bătaia care s-a mutat în stradă au intervenit și localnicii, care au încercat să-i potolească pe bătăuși. […]
Jurnal FM 