1920 – Semnarea Tratatului de la Trianon
#Postat de Carmen Vintu on iunie 4, 2026
Tratatul de la Trianon a fost semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon din Versailles, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, stat succesor al Imperiului Austro-Ungar. Documentul a fost semnat de 16 state aliate, inclusiv România, și avea ca scop stabilirea noilor frontiere ale Ungariei după încheierea războiului.

Prin acest tratat au fost recunoscute pe plan internațional schimbările teritoriale produse după destrămarea Austro-Ungariei. Astfel, unirea Transilvaniei, Banatului de est, Crișanei și Maramureșului cu România, hotărâtă la 1 Decembrie 1918, a fost confirmată oficial. De asemenea, Slovacia și Ucraina Subcarpatică au fost atribuite Cehoslovaciei, iar Croația, Slovenia și o parte a Banatului au intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

Palatul Chateau de Versailles Trianon, unde a fost semnat tratatul
- CC BY-SA 3.0
- Fișier:Trianon1.jpg
- Încărcată: 1 iulie 2005
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Trianon#/media/Fișier:Trianon1.jpg
Tratatul era structurat în patru părți principale. Acesta includea Pactul Ligii Națiunilor, stabilea frontierele Ungariei, reglementa relațiile politice cu statele europene și prevedea renunțarea Ungariei la anumite drepturi și interese din afara Europei.
Pentru România, Tratatul de la Trianon a avut o importanță deosebită, deoarece a consfințit recunoașterea internațională a Marii Uniri și a frontierei româno-ungare. Totodată, a confirmat existența unui stat maghiar independent, însă cu un teritoriu considerabil redus față de cel al fostului Regat al Ungariei.
Tratatul a intrat în vigoare la 26 iulie 1921 și a rămas unul dintre cele mai importante documente ale sistemului de pace instaurat după Primul Război Mondial. Frontierele stabilite prin acesta au fost reconfirmate ulterior prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947.
Jurnal FM 