Trebuie să recunosc dragi prieteni că moartea tânărului ucis în Londra, se pare de alți conaționali, m-a mâhnit profund. Durerea, tragedia familiei Pitic este fără margini și poate primul impuls este acela de a ne întreba: De ce, Doamne?

,,Pentru că vreau să Mă cunoști mai adânc, prin boala trupului, și să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ți le trimit. Nu încerca să înțelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci, fără cârtire și cu umilintă, pleacă-ți capul înaintea bunătății Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc sa îndeplinești asta, ai căzut pe patul de suferință, Aceasta a fost de la Mine!” – Epistola lui Dumnezeu către sufletul aflat în necazuri, scrisă de Sfântul Serafim de Virita.

Dragi prieteni, o poveste de viață în care durerea, lacrima, scrâșnitul de dinți și unghia înfiptă în carne, au fost prietenii familiei Pitic Petru și Pitic Rodica, părinți ai unsprezece copii. Primul copilaș a murit la nici un an, o fetiță – îngeraș- născută prematur cu o boală congenitală. Am stat de vorbă cu o vecină a acestei familii pe care Dumnezeu o încearcă iar și iar, veți zâmbi poate, pentru că o iubește. Vecina mi-a povestit tristă la rându-i că acum, mama lor, Pitic Rodica are o tumoră la cap și zace la pat, nemângâiată de durerea pierderii a încă unui fiu. Tatăl Petru, continuă să se târâie cu o căruță pe drumurile Vicovului făcând diferite munci. Stă cu capul plecat și de pe capra căruței, privește în jos, în gol…

Acum douăzeci de ani, Vasile Pitic unul din fii, s-a dus la muncă în Germania. Părinții au primit vestea că Vasile a fost împușcat. S-a dus alt frate, alt fiu de-al familiei, la muncă, Mihai și tot în Germania. Să muncească, să-și facă un rost printre străinii aceia ciudați care vorbeau o limbă kranț, kranț, cotrobanț…metalici nemții ăștia. Peste un an, părinții primesc vestea că și Mihai a murit. Înecat. De fapt, poliția germană a dat un comunicat că a fost ucis și aruncat în apă, într-un lac.

Au trecut anii și Florin creștea cuminte și frumos. le zâmbea tuturor și râdea și era amabil și ajuta în gospodărie căci mama nu mai putea și tatăl trebuia să care de pe câmp, cu căruța. Suindu-se într-un copac înalt, după fructe, Florin cade în cap. Stă în comă multă vreme și toți din juru-i sunt buni cu el, chiar îngerii mai vin să-i umezească buzele uscate de atâta sete..de viață. Dar Bunul Dumnezeu are alt plan cu el și copilul se face bine și crește și merge la școală. Mulți băitani din sat pleacă la muncă, afară. Ar merge și el…își aduce aminte de frații pierduți prin străinătățuri și ezită, se gândește. Se gândește ce face mai târziu? Va merge și el. Cu orice preț.

Treaba-i bună! Muncește, se minunează de viața londoneză și pune poze pentru cei de acasă. A venit acasă, la Vicovu de Sus, s-a întâlnit cu ai lui prieteni, cu fete, cu oameni. A mers la biserică, s-a închinat și s-a rugat pentru măicuța lui, bolnavă tare. În ianuarie, pleacă înapoi în Anglia. Muncește, se bucură de fiecare zi și zâmbește tuturor. Uneori e fericit, uneori însă îi este dor de casă și tace. Muncește și tace. Pleacă într-o seară la ziua unui prieten care muncește tot în Londra…..beau un pahar, povestesc, își aduc aminte de Bucovina frumoasă și mai ciocnesc un pahar. Pleacă cu metroul și coboară în stație…Mai încolo, alți români. Cam beți băieții. Se apropie de Florin Pitic și prietenul său. Se salută și flăcăii mai beți, de prin Vaslui, din spusele vecinei, sau Bacău se uită la Florin care zâmbește. Că așa este el de când s-a născut, a zâmbit mereu. L-au întrebat de unde este….Din Vicov, a răspuns zâmbind Florin. Din Vicov, suntem. În acel moment unul dintre flăcăii aceia mai beți, l-a lovit puternic pe Florin care părea că, continuă să zâmbească.

Florin Pitic a căzut, iar. Ca în copilărie, a căzut lovindu-și capul de caldarâmul rece al stației de metrou. De data asta nu a mai venit nici un încer, să-l ajute. Poate nici îngerul său păzitor nu era pregătit, să-i sară în ajutor…..

La Vicovu de Sus, ninge și e deja 12 martie…..Nu pot să mă uit spre chipul Rodicăi Pitic, mama cu tumoră la cap care și-a mai pierdut un copil prin străinătățuri….

Vecina mai spune că Florin a fost confundat cu alt băiat din Vicov. De aia l-o pălit…Dar ce mai contează, acum? Acum în Anglia mai este un frate de-a lui Florin. Un alt frate muncește în Italia, iar un alt frate trăiește și muncește în Noua Zeelandă. Acasă ? O soră, un frate și ai lor părinți Petru și Rodica întruchipându-l pe Iov. Un Iov român, bolnav și uitat de toți.

Cum să le spui părinților, nu plângeți ?!

Noi, ceilalți ? Doar să ne rugăm…pentru cei de acasă și sufletele plecate în străinătatea eternă.

            Dumnezeu să-i odihnească în liniște !

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți !