Theodor C. Văcărescu, ofițer, istoric, diplomat, jurnalist și om politic român

Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914) a fost un membru al prestigioasei familii Văcărescu. Theodor C. Văcărescu a avut o carieră remarcabilă în slujba statului român, activând în armată, administrație, diplomație, dar și în domeniul literar și jurnalistic.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://galeriaportretelor.ro/item/theodor-vacarescu/

Văcărescu și-a început educația în 1850, în pensionatele Monty și Schweitz. În 1854 a plecat în Germania, unde, cu aprobarea guvernului, a fost admis în Corpul Cadeților din Prusia. A urmat Școala Militară Preparatorie din Potsdam (1854–1858) și Școala Centrală Militară din Berlin. În paralel, a frecventat și cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Berlin (1858–1859).

La întoarcerea în țară, s-a înrolat voluntar în armata română la 16 octombrie 1859. A avansat rapid: în 1860 a devenit subofițer, iar în ianuarie 1861 a fost numit sublocotenent. În 1863 a fost cooptat în statul major al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca ofițer permanent de ordonanță.

În 1864 a demisionat din armată, orientându-se spre literatură și politică. A fost unul dintre fondatorii Ateneului Român, alături de V.A. Urechia, Aurelian, Constantin Esarcu și Alexandru N. Lahovari. A colaborat și la înființarea „Revistei Dunării”, destinată să combată regimul instaurat prin lovitura de stat din 1864.

După abdicarea lui Cuza, în februarie 1866, Văcărescu a fost numit prefect al județului Prahova și a avut misiunea de a-l însoți pe fostul domnitor peste graniță, la Brașov.

În iulie 1870 a fost numit agent diplomatic în Serbia. În 1872, odată cu organizarea milițiilor conform noii legi organice a armatei, a fost numit locotenent în milițiile călări. În 1873, domnitorul Carol I l-a chemat la curtea sa, numindu-l mareșal al Curții Domnești.

Un moment important în cariera sa diplomatică a fost misiunea din octombrie 1876 la Livadia (Crimeea), unde l-a însoțit pe primul ministru Ion C. Brătianu și pe ministrul de Război, colonelul Slăniceanu, pentru a negocia cu împăratul Rusiei, Alexandru al II-lea, trecerea trupelor ruse prin România.

În timpul Războiului de Independență (1877–1878), Văcărescu a fost căpitan în miliție, atașat Marelui Cartier General al armatei române. A traversat Dunărea și a participat la luptele din jurul Plevnei. Pentru meritele sale, a fost trecut în rezervă în 1881, cu gradul de locotenent-colonel.

Ulterior, a fost numit ministru-președinte pe lângă Curțile din Bruxelles și Haga (1882), apoi trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Roma (1885). Din motive personale, a demisionat în același an. În 1888 a fost numit în aceeași funcție la Viena, pe care a deținut-o până în 1891.

În 1886 a publicat volumul I al lucrării „Luptele românilor în rezbelul din 1877–1878”, iar în 1887 a apărut volumul al II-lea. Opera sa a fost apreciată și premiată de Academia Română pentru valoarea istorică și contribuția la memoria națională.

Theodor Văcărescu a fost o prezență constantă în viața politică românească, activând de mai multe ori ca deputat și senator în Parlamentul României.

Sursa: https://galeriaportretelor.ro/item/theodor-vacarescu/