Știrile pozitive ale zilei, 10 aprilie 2026
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 10, 2026
1. Expoziție deosebită la Casa Memorială „Hermann Oberth” Mediaș
Casa Memorială „Hermann Oberth” găzduiește o expoziție inedită dedicată explorării spațiului, realizată din piese LEGO. Aceasta a fost realizată cu sprijinul Asociației Brickenburg și este dedicată trecutului, prezentului și viitorului explorării spațiale. Expoziția, inspirată de moștenirea celebrului pionier al zborului cosmic Hermann Oberth, prezintă o colecție impresionantă de modele construite din LEGO, a transmis Muzeograful Dan Ramf.

Sursa foto: AI
2. Premii pentru vârstnicii din Mediaș
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția de Asistență Socială, a organizat un eveniment emoționant dedicat persoanelor vârstnice; evenimentul, desfășurat în Sala mare de ședințe a Primăriei și a constat în premierea seniorilor care au împlinit sau vor împlini vârsta de 80 de ani între ianuarie și iunie 2026; primarul Gheorghe Roman spune că, în total, 159 de persoane din Mediaș și din satul aparținător Ighișu Nou au fost celebrate.
AUDIO

3. Școala Postliceală Auxila Mediaș a organizat o acțiune dedicată Zilei Mondiale a Sănătății
În cadrul acesteia, timp de mai multe ore, Cortul Auxila a fost prezent pe strada Mihai Eminescu din zona centrală a orașului; medieșenii și nu numai ei, au beneficiat gratuit de măsurarea tensiunii arteriale, testarea glicemiei, verificarea saturației de oxigen și determinarea greutății corporale, a declarat Viorel Pasc, directorul Auxila Mediaș.
AUDIO

Sursa foto: AI
4. Primăria Mediaș lansează un album aniversar dedicat celor 100 de ani ai jocului „Țuru”
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, anunță organizarea tradiționalului joc de „Țuru”, care va avea loc duminică, 12 aprilie, în prima zi de Paști, începând cu ora 11; evenimentul are în acest an o semnificație specială, marcând împlinirea a 100 de ani de la momentul în care jocul de „Țuru” a început să fie practicat în mod constant la Mediaș, devenind, de-a lungul timpului, un simbol al identității locale și al spiritului comunitar; în semn de recunoaștere a acestei moșteniri, cu ocazia centenarului va fi lansat un album foto aniversar ce cuprinde fotografii de colecție cu jucătorii și momente reprezentative din istoria jocului; acesta va fi oferit gratuit participanților, în limita stocului disponibil.

Sursa: https://jurnalfm.ro/primaria-municipiului-medias-organizeaza-pe-12-aprilie-2026/
5. CJ Brașov aprobă proiecte complementare pentru Trenul Metropolitan: amenajarea de spații verzi și acces pietonal la aeroport
Consiliul Județean Brașov a aprobat, pentru anul 2026, includerea unor proiecte complementare pentru obiectivul „Tren Metropolitan Brașov”, demarând procedurile necesare pentru realizarea acestora; printre investițiile propuse se numără amenajarea unui spațiu verde lângă peronul Aeroportului Internațional Brașov și crearea unui traseu pietonal acoperit, care va facilita accesul pasagerilor între peron și terminalul aeroportului; aceste proiecte vor îmbunătăți infrastructura regională, contribuind la confortul călătorilor.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1261919549396389&set=pcb.1261919579396386&locale=ro_RO
Sursa: https://cjbrasov.ro/wp-content/uploads/2026/04/PH73.pdf
6. Acțiune de siguranță în stațiile CFR și trenuri
Polițiștii din cadrul structurilor de transporturi feroviare și ordine publică din județul Brașov, cu sprijinul forțelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Brașov, au desfășurat zilele trecute, o acțiune amplă care a avut ca scop menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată, dar și în trenurile de călători, a comunicat Daniel Zontea, IPJ Brașov.
AUDIO
7. În Brașov, Săptămâna luminată aduce, în fiecare an, sărbătoarea orașului, odată cu cel mai important eveniment : Coborârea Junilor în cetate
De vineri, 17 aprilie, și până duminică, 19 aprilie, orașul intră în sărbătoare, cu concerte în Piața Sfatului și la Pietrele lui Solomon, târguri și evenimentul culminant, când cele șapte grupuri de juni – îmbrăcați în costumele tradiționale – coboară în vechea cetate, după care, alături de mii de brașoveni, urcă la Pietrele lui Solomon, pentru tradiționala petrecere câmpenească; dacă vineri și sâmbătă, scena din Piața Sfatului este gazda muzicii pop și rock, duminică este ziua muzicii populare.

Sursa: https://www.facebook.com/reel/1467426564777213
8. Îmbunătățirea mobilității urbane între Brașov și Tărlungeni: Soluții în pregătire
Administrațiile locale lucrează la găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea mobilității urbane pe drumul dintre Brașov și Tărlungeni; recent, a avut loc o întâlnire la Prefectura Brașov, unde au participat reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Asociației de Transport și primarii localităților Brașov, Săcele și Tărlungeni; toți au convenit să semneze un acord de parteneriat pentru dezvoltarea de proiecte menite să fluidizeze traficul în zonă; prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a anunțat crearea unui grup de lucru care va stabili cerințele pentru un studiu de fezabilitate pentru îmbunătățirea mobilității urbane pe acest sector de drum.

Pürkerec és a Bodzafordulói hegyek
Thaler Tamas – Operă proprie
- CC BY-SA 3.0
- Fișier:PurkerecFotoThalerTamas.jpg
- Creată: 19 mai 2008
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Tărlungeni,_Brașov#/media/Fișier:PurkerecFotoThalerTamas.jpg
9. Asociațiile de proprietari din Târgu Mureș au început distribuirea cardurilor pentru eco-insule
Colectarea selectivă a devenit obligatorie în Târgu Mureș începând cu 1 aprilie, pentru toți utilizatorii, inclusiv gospodării individuale, asociații de proprietari, firme și instituții; locuitorii de la bloc vor utiliza eco-insule digitalizate, accesibile cu ajutorul cartelelor sau telefoanelor mobile; Primăria subliniază că sistemul va semnaliza automat eventualele probleme sau umplerea containerelor, iar deșeurile trebuie depuse în saci de maximum 40 de litri; ridicarea gunoiului va fi realizată exclusiv din aceste noi containere, iar nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni; această investiție face parte din procesul de modernizare a sistemului local de gestionare a deșeurilor și este finanțată prin PNRR.

Sursa foto: AI
Sursa: https://www.tirgumures.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=10374&lang=ro
10. Autostrada Unirii A8: constructorul anunță depășirea pragului de 40% pe lotul Târgu Mureș – Miercurea Nirajului
Lucrările la secțiunea Târgu Mureș – Miercurea Nirajului a Autostrăzii A8 au depășit 40%, anunță constructorul turc Nurol; proiectul avansează vizibil, cu grinzi deja montate și pregătiri pentru primele lucrări de asfaltare, care ar putea începe curând; lotul are 24,4 kilometri și o valoare de peste 2,4 miliarde de lei, fiind unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Unirii, ce va lega Transilvania de Moldova. A8 este considerată o investiție strategică pentru dezvoltarea regiunii, iar progresul acestui lot marchează un pas important în realizarea proiectului de peste 300 de kilometri.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1244866534485894&set=pcb.1244867331152481
11. 918 locuri de muncă vacante în județul Mureș și încă 178 în Europa, prin rețeaua EURES
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș anunță pentru luna aprilie 918 locuri de muncă vacante în județ și încă 178 de oportunități în Spațiul Economic European, prin rețeaua EURES. Cele mai multe posturi sunt pentru persoane fără calificare, în manipulare, depozitare, construcții și producție. Sunt disponibile și joburi pentru cei cu studii profesionale, liceale sau superioare, inclusiv în inginerie, contabilitate și sănătate. La nivel european, cele mai multe oferte vin din Danemarca, Norvegia și Italia, pentru ucenici, lucrători în industria alimentară și șoferi de autobuz.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1257863299863155&set=pcb.1257863856529766&locale=ro_RO
Jurnal FM 