Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri seara că-l demite pe ministrul Justiției, Stelian Ion.
„Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de ministru a domnului Stelian Ion. nu voi accepta în Guvern miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în Coaliție, nu a reușit să își ducă la îndeplinire proiectele. Exemplu este desființarea SIIJ, care nici după 8 luni a fost desființată”, a declarat Cîțu, după cum scriu cei de la euractiv.ro.
Premierul a spus și că „blocarea activității Guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare”.
Tot el a declarat că nu va permite șantajarea poporului român, iar faptul că USR PLUS nu are mulți primari, nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit.

Stelian Ion – Ministrul Justiției
De asemenea, spune tot Florin Cîțu, liderii Coaliției au fost informați despre demitere, iar el, personal, își asumă decizia pe care a luat-o. Urmează propunerea unui interimar la Justiție care să înțeleagă „prioritatea zero a investițiilor în România”.
Pentru premier, PNDL 3 este „un simbol al modernizării României”.
În scurta declarație de presă, premierul nu a mai dorit să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
Vicepremierul Dan Barna a reacționat pe Facebook și a spus că Florin Cîțu trebuie să plece.
„Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva. Florin Cîțu trebuie să plece”, a scris Barna.
Primarul Clujului, Emil Boc, întrebat la Digi 24 dacă mai există coaliția, a răspuns: ”Sigur că da, cred în maturitatea USR PLUS”. Sursa: euractiv.ro