Ștefan Vencov, fizician român

Ștefan Vencov (n. 17 noiembrie 1899, Buzău – m. 8 septembrie 1955) a urmat studiile medii la Buzău, unde a obținut bacalaureatul în 1918, și cele superioare la București, unde și-a luat licența în Științe în 1922. După absolvire, în 1925, a plecat la Paris pentru a se specializa. În 1923, și-a susținut teza de doctorat intitulată Descărcări prin șoc electronic în hidrogen la Sorbona, sub îndrumarea profesorului Aimé Cotton. Întors în România, a devenit asistent și ulterior șef de lucrări la Laboratorul de Optică al Facultății de Științe din București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Vencov#/media/Fi%C8%99ier:%C8%98tefan_Vencov.01.jpg

În 1941, Vencov a fost numit conferențiar suplinitor de Fizică și Metrologie la Facultatea de Agronomie din București, iar din 1943 a devenit conferențiar suplinitor la Catedra de Fizică Experimentală a Institutului Politehnic din București. Între 1944 și 1948, a fost conferențiar definitiv la aceeași catedră, iar din 1948 a fost numit profesor de Fizică Tehnică. Din 1951, a ocupat funcția de rector al Institutului Politehnic, iar din 1948 a fost și profesor la Institutul de Petrol și Gaze. În 1948, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind ulterior membru titular și prim-secretar în 1952.

Vencov a contribuit la înființarea Laboratorului de fizică experimentală de la Roșu, lângă București, alături de Emil Giurgea și Kretzulescu, în perioada interbelică. În 1943, a fost ales membru al Academiei de Științe a României, iar în 1953 a primit Ordinul Muncii, clasa I.

Este fratele lui Ion Vencov (1902-1977), geofizician și seismolog, care a fost consilier în Ministerul Minelor. În 1948, Ștefan Vencov s-a căsătorit cu Jeana Maria Dumitrescu (n. 1920), licențiată în fizică.

A desfășurat cercetări în spectroscopia moleculelor organice, studiind luminiscența vaporilor de hidrocarburi ciclice în descărcări fără electrozi (1932), absorbția în infraroșu a unor compuși precum clorura de tionil, cianogenul și acidul monoclor sulfuric (1938-1939), precum și absorbția în ultraviolet a aminelor (1943). De asemenea, a investigat pompele de hidrogen (1952) și spectrul în infraroșu (1-14 μm) al unor uleiuri vegetale. A colaborat cu chimistul D. Ștefănescu, D. Bârcă Gălățeanu și alți cercetători.

Biografia sa este inclusă în Membrii Academiei Române 1866-1996, un mic dicționar realizat de dr. Dorina N. Rusu și publicat de Fundația Academică „Petre Andrei“, Iași, 1996.

Sursa: https://curieruldefizica.nipne.ro/docs/CdF_supliment1998.pdf