Ștefan Hălălău, militar, colonel al Armatei Române, profesor, deținut al regimului comunist

Ștefan Hălălău (n. 19 mai 1893, Dragotești, Mehedinți – d. 9 februarie 1964, București) a fost un colonel al Armatei Române, profesor la „Școala de ofițeri de rezervă de artilerie” din Craiova și comandant al acesteia. A fost căsătorit cu Maria Sergescu, profesoară de limba franceză, sora matematicianului Petre Sergescu, și împreună au avut două fiice: Maria, profesoară de matematică, și Ileana, inginer.

Născut la 19 mai 1893 în satul Drăgotești, județul Mehedinți, Ștefan Hălălău provenea dintr-o familie de moșneni împroprietăriți de Mihai Viteazul. A urmat cursurile primare în satul natal și apoi a continuat la Liceul „Traian” din Turnu Severin. După absolvirea liceului, s-a înscris la „Școala de ofițeri de artilerie și geniu”, pe care a terminat-o în 1915. În 1916, a fost trimis pe front în nordul Olteniei și pe frontul din Moldova, fiind rănit la Mărășești, unde a pierdut degetul mare al mâinii stângi.

Ştefan Hălălău

Florin Halalau – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Ştefan Hălălău.jpg
• Creată: 30 decembrie 2013
• Încărcată: 30 decembrie 2013

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_H%C4%83l%C4%83l%C4%83u#/media/Fi%C8%99ier:%C5%9Etefan_H%C4%83l%C4%83l%C4%83u.jpg

În perioada 1916-1918, a primit mai multe distincții și a fost avansat rapid, devenind locotenent într-un an. A activat în diverse garnizoane din Timișoara, Roman, Bălți, Târgu Jiu și Craiova, iar în 1928 a fost trimis într-o misiune în Cehoslovacia. A fost avansat la gradul de maior în 1929 și la cel de locotenent-colonel în 1938, iar în 1942 a ajuns colonel. A fost și profesor la „Școala pregătitoare de ofițeri de rezervă de artilerie” din Craiova, predând „Topografie militară” timp de peste 20 de ani, publicând și manuale pentru elevi.

În 1945, Școala de ofițeri din Craiova a fost desființată și Hălălău a fost mutat la un centru de reparații al artileriei. În 1946, a fost pensionat pentru limita de vârstă. În acea perioadă, s-a alăturat Mișcării Naționale de Rezistență Oltenia, activând alături de generalul Ioan Carlaonț și colonelul Gheorghe Cărăușu.

În 1948, i s-a suspendat pensia din cauza unor posibile surse de întreținere și a fost arestat pe 26 septembrie 1948, fiind condamnat la 6 ani de închisoare pentru implicarea într-o organizație care dorea schimbarea ordinii economice și sociale din România. A fost încarcerat la Craiova, Aiud, Peninsula și Ocnele Mari. La Aiud, a fost izolat în celulă, iar condițiile de detenție erau extrem de dure. La Canal, a fost supus unor tratamente inumane, iar hernia de pe front i-a fost operată pe viu. A fost eliberat pe 20 septembrie 1954, dar s-a întors acasă într-o stare de sănătate extrem de precară. A muncit ca paznic la diverse locații și a suferit de paralizie, murind la 9 februarie 1964.

Decorații

• Cavaler al Ordinului Steaua României – 29 decembrie 1929
• Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler cu spade și panglică de virtute militară – 27 iunie 1918
• Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918 cu baretele Cerna și Mărășești – 7 iulie 1918
• Medalia „Victoria” a marelui război pentru civilizație – 20 decembrie 1921
• Ordinul Coroana României în grad de cavaler – 30 noiembrie 1922
• Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler – 1929
• Ordinul Coroana României în grad de ofițer – 31 decembrie 1939
• Ordinul „Coroana României” cu spade în gradul de ofițer cu panglică de virtute militară – 2 februarie 1942
• Ordinul Coroana României cu spade și panglică de virtute militară clasa a IV-a – 15 august 1942

Bibliografie

• Măriuca Hălălău-Crăifăleanu, „Colonelul Ștefan Hălălău – Un Om”, Memoria nr. 54/2006
• Radu Ciuceanu, Intrarea în tunel, Editura Meridiane, 1991
• Mihai Stănescu, Vocație și destin, Editura Amurg Sentimental, 1997.