„Moara cu povești”. Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra fiinţa şi neatârnarea ţării noastre”- Ştefan cel Mare.

Stimați cititori și dragi amici, astăzi vă propun, la această „moară cu povești”, să călătorim cu peste vreo jumătate de mileniu în urmă, cam pe timpul când orgoliile geopolitice i-au adus, unul împotriva celuilalt, pe regele Ungariei, Matia Corvin, urmaș al lui Iancu de Hunedoara, și pe Ștefan cel Mare, domn al Moldovei. A fost o perioadă destul de „efervescentă” a acestor meleaguri și care a fost marcată de frământări de care au beneficiat cei ce au marcat mult timp acest areal al Europei, adică turcii din Imperiul Otoman, imperiu ajuns ulterior, la început de secol al XVI-lea, la apogeul expansiunii lor europene. Relativ recent, discutam mai „aprins”, dar civilizat, cu o cunoștință de-a mea despre conflictul de atunci dintre Matia Corvin și Ștefan cel Mare și ne situam pe poziții antagonice din cauza unui factor deosebit de puternic: nu aveam aceeași bibliografie asupra bătăliei de la Baia dintre cei doi. Spun aceasta pentru că am să mă „cantonez” cu deosebire asupra acestui episod al istoriei comune româno-maghiare. În general, cred că, dacă plecăm cu prejudecăți într-un dialog și credem dinainte că știm totul despre un anume subiect, vom sfârși în a cădea în ridicol ori a ne da seama că niciodată nu știm suficient încât să pretindem că știm tot și de toate. Istoria ne spune, la „roata” morii sale care macină tot, că, în anul 1467, o armată ungurească, avându-l în frunte chiar pe regele Matia Corvin, invada Moldova într-o „operațiune militară specială”, ca să parafrazez sintagme rusești de secol al XXI-lea, în tentativa declarată de a-l înlătura de pe tronul Moldovei pe Ștefan cel Mare. Vă reamintesc, dintru început, că moldovenii au reușit însă să obțină o victorie strălucită, administrând oastei regatului Ungariei, condusă în această campanie de însuși regele Matia Corvin, una dintre cele mai umilitoare înfrângeri din acele vremuri. După cum bine știm cu toții (sau ar trebui să știm…), la Anul Domnului 1467, Moldova se afla sub sceptrul lui Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, voievodul ucis mișelește la Reuseni. Sub conducerea lui Ștefan cel Mare, principatul moldav se străduia să-și găsească propria cale într-o zonă dominată politic de Regatul Poloniei, Regatul Ungariei și Imperiul Otoman. Trei puteri cu nimic mai bune una decât alta în tentativele lor de a stăpâni și dicta destinele Moldovei! Aflat mai pe la începutul domniei sale, Ștefan era un voievod energic care încerca să sporească puterea Moldovei, pe de o parte cu ajutorul forței armelor, prin creșterea economiei, dar și prin intense „jocuri diplomatice”, oscilând cu dibăcie în „palierul creștin” al „doritorilor de Moldovă” între Polonia și Ungaria. Astfel, la un moment dat, confruntarea Moldovei cu Ungaria a devenit, însă, inevitabilă. Și asta din cauza relațiilor tot mai tensionate existente între „craiul” Matia Corvin și voievodul Ștefan cel Mare.

Firește, regele Ungariei nu era mulțumit de faptul că voievodul moldovean îl alesese, la un moment dat, pe regele Poloniei, Cazimir al IV-lea Jagello drept suzeran și a orientat principatul către Polonia, simțindu-se ofensat de această alegere. În plus, în anul1460, Petru Aron, cel care i-a ucis părintele lui Ștefan cel Mare, se refugiase în Transilvania, sub tutela „craiului” maghiar, animozitățile  fiind în creștere, apropo de faptul că Matia Corvin îl găzduia pe ucigașul fostului domn moldovean, fiind și pretendent la tronul Moldovei. Firește, nemulțumit fiind că-l are pe acel rival în apropiere, fix „în coasta sa”, Ștefan cel Mare a organizat mai multe incursiuni în Transilvania cu scopul de a-l captura, spre nemulțumirea evidentă lui Matia Corvin, regele maghiar născut la Cluj, fiu al lui Iancu de Hunedoara.Tensiunile dintre Ștefan și Matia Corvin au escaladat periculos în momentul în care Ștefan cel Mare atacă și cucerește cetatea Chilia, în doar 24 de ore, o cetate apărată de o garnizoană munteană și de una maghiară, care „reprezenta interesele” regelui maghiar în arealul Mării Negre. Lui Ștefan nu i-a convenit acest spin în coastă  și, pur și simplu, a decis să-l reteze, în creionarea drumului către o viitoare campanie antiotomană. În plus, trebuie să ne mai amintim și de faptul că voievodul moldovean a sprijinit îndeaproape unele dintre revoltele secuilor și sașilor din Transilvania împotriva coroanei maghiare. Firește că toate acestea au iritat prea mult și l-au determinat pe Matia Corvin să pornească, în fruntea puternicei sale oști, într-o expediție de pedepsire, „specială” au ba, în Moldova. Drept urmare, Matia Corvin a pus în mișcare spre Moldova o oaste de peste 40.000 de oșteni, conform celor descrise de cronica lui Jan Dlugosz și de Letopisețul Țării Moldovei, prin pasul Oituz, având ca obiectiv final de atins Suceava, capitala Moldovei. Unde trebuia să-l detroneze pe Ștefan și să-și instaleze un domnitor credincios lui. Firește că nici Ștefan nu a stat cu mâna-n sân și, la rândul său, a pregătir o oaste de circa 12.000 de oșteni, în mare parte călăreți și arcași, cu un grad de mobilitate ridicat. De la bun început, Ștefan a evitat lupta în câmp deschis și a pregătit, pas cu pas, terenul pentru a slăbi și stoarce de puteri oastea maghiară. Este de la sine înțeles că, așa cum practicau de obicei voievozii români, Ștefan cel Mare a declanșat în același timp și un război de gherilă la scară extinsă, care s-a dovedit un veritabil iad pentru oștirea regatului Ungariei, îndeobște pentru cavaleria grea maghiară. Drept urmare, cronicile au consemnat faptul că, în diferite puncte ale avansului oștii maghiare, cavaleria ușoară moldovenească hărțuia în permanență trupele maghiare, fiind îndepărtate majoritatea proviziilor posibile din calea avansului ungurilor. La rândul lor, pentru a se „răcori” pe stilul neconvențional de a duce război, ungurii au făcut ravagii în călătoria lor moldovenească, devastând și arzând totul în calea lor. Drept mărturie a comportamentului ucigaș al oastei „creștine”, îl cităm aici chiar pe Ștefan, care transmitea într-o scrisoare către suzeranul său, regele Poloniei că ungurii lui Matia: „au înaintat prădând ţara, nimicind şi arzând cu cruzime, prefăcând în cenuşă oraşele şi satele, ucigând copii şi necinstind bisericile şi săvârşind multe nelegiuri pe care nu se cuvine nu numai a le spune, dar nici a le gândi şi pe care nu le-au făptuit niciodată nici păgânii, nici turcii, nici tătarii”. Cum era de așteptat, Ștefan nu a rămas deloc dator și a pregătit minuțios revanșa și a gândit și planificat lovitura decisivă asupra oștii maghiare în târgul de la Baia, aflat pe drumul acesteia de marș „glorios” către Suceava. Până a ajunge la Baia, ne întoarcem puțin în timp, de exemplu la vremea trecerii oștii lui Corvin prin pasul Oituz, undeva la începutul celei de-a doua decade a lunii noiembrie, mai precis în ziua de 11 noiembrie.

Aici, de pe cea mai înaltă culme a pasului Oituz (vârful cu cota 863 m), cercetașii trimiși de Ştefan urmăreau îngrijorați cum afluiește spre ei un adevărat șarpe uriaș făcut din mult fier. Era armata plină de zale și arme grele a regatului Ungariei, dotată cu multe tunuri, inclusiv cu tunuri pentru asediu de cetăți. În acea zi de noiembrie, zăpada deja își arătase pe aici primele „iscoade” albe. În mijlocul acestui mare „șarpe de fier” ce umplea drumul de munte prin pasul Oituz către Moldova, se afla însuşi regele Matia Corvin, înconjurat de pricepuții și încercaţii săi oșteni veterani, cătane călite în diverse și multe lupte, îl are alături pe mercenarul Jan Giskra, comandantul direct al întregii sale oștiri, care cuprindea, cum aminteam anterior, circa 40.000 oșteni şi multe piese de artilerie. Oastea lui Matia Corvin plecase din Cluj la data de 28 septembrie 1467, în ritm „încet şi prudent”. Înainte de trecerea prin pasul Oituz, la data de 2 noiembrie, oștirea maghiară ajunsese deja în Sighişoara, luând direcția de marș spre Braşov. Amintesc faptul că ocolul pe la Brașov a avut un scop bine definit. Astfel, ajuns în Braşov, „a ordonat confiscarea proprietăţilor participanţilor la răscoala din august”, atunci când, printr-o proclamaţie ce se întinsese apoi prin Ardeal, se cerea de către brașoveni alegerea unui „nou crai”. Matia Corvin era destul de bine informat asupra faptului că Ştefan cel Mare nu era străin de uneltirile ce au generat această „răscoală”. Extrem de iritat de „fronda” domnului moldovean, regele căuta să-şi justifice campania împotriva domnitorului Moldovei, spunându-i lui Giskra, comandantul oștilor sale: „Ştefan şi–a încălcat promisiunile şi-i ocrotește pe exilaţii noştri. Ducea mereu din regatul nostru prăzi în oameni şi avuţii și nu vrea să ceară iertare pentru răutăţile săvârşite. N-am năvălit după instigaţia nimănui altuia decât a lui Ştefan. Nu merită oare să fie pedepsit?” Bineînțeles că nu știm dacă asta i-a spus subordonatului său, dar putem intui că este posibil să se fi întâmplat așa…Cert este că regele maghiar era hotărât să termine cu „nesupunerea” lui Ştefan și să-l „aducă la ordine”. Firește că Matia Corvin nu-l „înghițea” pe Ștefan încă din anul 1459, atunci când Ștefan îl susţinuse pe Frederic al III–lea de Habsburg la tronul Ungariei. Matia Corvin nu trecea în Moldova cu mâna goală și venea „la pachet” cu doi pretendenţi la tronul Moldovei, adică-i aducea cu el pe Petru Aron şi pe Berindei. Anterior debutului campaniei din Moldova, Matia Corvin îi ceruse pe la 1461, în scris, voievodului transilvan Sebastian de Rozgony să i-l trimită la Buda pe Petru Aron, promițându-i acestuia că-l va ajuta să ocupe tronul Moldovei. O „piatră” primită direct „în  barbă” de Matia Corvin din partea lui Ștefan a fost anexarea Chiliei la Moldova, „socotită ca o insultă gravă, un act de agresiune împotriva regatului său şi o lovitură grea dată comerţului făcut de părţile răsăritene ale Ungariei”. Ca urmare directă, Matia Corvin „poruncise oraşelor din Transilvania, precum şi secuilor, să oprească exportul de arme” spre Moldova. Ştefan cel Mare avea iscoadele sale prin Ardeal și pe la Buda și aflase, cu mult timp înainte, de intenţiile maghiare, ştiind că va fi atacat. La drept vorbind, nu prea avea de la cine să ceară ajutor. Totuși, a trimis soli la regele polon, Cazimir al IV–lea, căruia i se transmite că „turcii şi ungurii, ca să-l poată îndepărta de poloni, i-au promis milă şi cinste”, dar el, Ștefan, a refuzat și-i cere ajutorul împotriva lui Matia. Regele polon a ascultat, dar, practic, nu prea avea încredere în Ștefan, fiind acesta „defăimat de logofătul Mihul” în fața regelui polon. Totuşi, Cazimir  ordonă reprezentanților șlehtei polone de la frontiera cu Moldova ca Ştefan să fie ajutat de aceștia, dar, zice-se, aceștia „s-ar fi făcut că plouă”…Mă îndoiesc de aceasta, dar așa zic unele cronici…Cred că regele polon a lăsat soarta să decidă! Pentru că ajutorul în oști promise de poloni nu s-a materializat, fapt pentru care Ștefan s-a bazat pentru apărare doar pe  forțele și mijloacele proprii. Inițial, a trimis câteva pâlcuri de oaste la pasul Oituz, loc de pătrundere din Transilvania în Moldova a oastei maghiare, loc de care aflase prin intermediul iscoadelor sale pricepute. Aici, în pasul respectiv, oștenii săi au blocat cu diverse obstacole (trunchiuri de copac, stânci etc) intrarea în trecătoare, iar de pe înălţimi sunt pregătiți de ambuscadă arcaşii săi pricepuți precum și oștenii pregătiți să prăvălească bolovani asupra inamicului. La data de 11 noiembrie, avangarda oştii lui Matia Corvin s-a apropiat de trecătoare. Aici, nu mai pot înainta și încep lupte dure, iar de pe culmile pasului, moldovenii îi împroașcă cu mii de săgeţi ori bolovani rostogoliţi, care zdrobesc caii şi călăreţii. Ca să-și facă drum prin pas, oastea maghiară foloseşte artileria, apoi atacul pedestrimii nemeșești.

Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…

Vreme de două zile au bătut pasul pe loc ungurii, fiind „ținuți în șah” de forțele de gherilă moldovenești. În cele din urmă, cetele moldovenești se retrag, iar oștile maghiare ajung la 13 noiembrie în Trotuş. Aici, s-au gândit să se răzbune pe moldoveni și  trec prin foc și sabie localitatea respectivă. Nu s-au oprit doar la aceasta, ci pe unde trecea, oastea maghiară „prăda ţara, nimicind şi arzând cu cruzime, prefăcând în cenuşă oraşele şi satele, necinstind”, cum avea să scrie Ştefan, „bisericile, dedându-se la nelegiuiri…pe care nu le-au săvârşit nici păgânii, nici turcii, nici tătarii...”. Ce-i drept, tactica de gherilă a moldovenilor a continuat non-stop, atacând mereu, „în câmp, la râuri şi unde a fost posibil”, iar oștenii moldoveni se iveau pe neaşteptate „din locuri ascunse şi pline de curse”. Pe de altă parte, când ultimele sale trupe au trecut pasul Oituz, Corvin a aflat că oastea sa are tăiate legăturile cu Transilvania de trupe moldovenești, dar își continuă drumul de răzbunare. Astfel, pe la 19 noiembrie, Matia Corvin ajunge la târgul Bacăului pe care-l trece prin foc și sabie, iar trupele maghiare au lăsat în urma lor doar foc şi cenuşă. De la Bacău, dar şi din alte aşezări cotropite, oștile maghiare duceau o pradă „nespus de mare”, constând în „vite, oi, cai, dar şi în locuitori”. Atrocitățile oștilor maghiare au ținut circa zece zile. Ulterior, pe dara de 7 decembrie, regele Ungariei intra victorios în târgul Romanului, pe care-l arde din temelii. După Roman, Matia Corvin ia „cap-compas” spre Baia, unde nu ştia că-l aştepta dezastrul și rușinea. Astfel, Corvin părăseşte Valea Siretului, pentru a înainta pe sub munţi, iar înainte de ultima etapă a campaniei, care viza Suceava, regele maghiar îşi stabileşte tabăra, pentru un scurt răgaz, la Baia, unde se afla sediul unei episcopii catolice şi o colonie de saşi. După intense lupte de hărţuire pe itinerariul parcurs de oastea maghiară, Ştefan a hotărât să dea bătălia decisivă la Baia, pentru a opri înaintarea regelui maghiar. Baia era un târg important al acelor vremuri, situat pe drumul comercial ce făcea legătura dintre porturile de la Marea Neagră și țărmurile Mării Baltice. După unele surse, cel mai probabil exgerate, domnul moldovean dispunea de circa 20.000 de oșteni, iar după altele, mai aproape de realitate, de circa 12.000, așa cum vă ziceam anterior. Cert este faptul că inferioritatea numerică a moldovenilor în raportul de forțe nu poate fi pusă la îndoială. Matia Corvin s-a lăsat păcălit de faptul că domnitorul moldovean nu a acționat militar, fățiș și decisiv, împotriva oștilor sale și credea că Ștefan chiar se teme de puterea militară a regatului Ungariei. Așa că după ce și-a instalat tabăra a dat liber soldaților la benchetuială, înaintea asaltului asupra Sucevei, chiar dacă avea niște informații că Ștefan ar urma să-l confrunte. Planul lui Ștefan Vodă prevedea realizarea unei manevre dublu învăluitoare, concomitent cu un atac frontal, care să prindă ca într-un cleşte forţele inamice. Având în vedere disproporţia de forţe, Ştefan a căutat să realizeze surprinderea, dar nu a reuşit pe de-a-ntregul, Matia Corvin fiind avertizat de un secui, care s-a întâlnit întâmplător cu o parte a cavaleriei moldoveneşti. Prin cronici se mai zicea că, totuși, oștenii și cavalerii unguri sărbătoreau deja victoria și priveau totul ca pe o campanie lejeră.

Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…

Nu aveau însă să mai apuce zorii, mulți dintre ei pentru că, în toiul nopții de 14 pe 15 decembrie, oastea moldoveană a atacat. Inițial, pentru a provoca confuzie, moldovenii au dat foc târgului Baia și printre flăcări, oștenii moldoveni înarmați cu securi, spade și ghioage au tăbărât asupra ungurilor. Bătălia a fost crâncenă, cu lupte de stradă nocturne şi cu pierderi importante de ambele părţi. Izvoarele moldoveneşti şi poloneze (dintre care Jan Dlugosz este cel mai elocvent) vorbesc de o mare victorie a armatei moldoveneşti, regele Matia însuşi fiind rănit în luptă de vreo trei ori. Aceleaşi surse estimează că dacă cea de-a treia coloană moldovenească, cea condusă de vornicul Crasneş, ar fi atacat împreună cu celelalte două, dezastrul armatei ungare ar fi fost complet și iremediabil. Deci, observăm că, opus tacticilor vremii, atacul moldovenesc s-a produs noaptea, iar cronicarul polon Jan Długosz povesteşte în cronica sa cum Ştefan, „gândind că a venit momentul în care cu puţini să-i bată pe mulţi, lăsând caii şi bagajele în tabără, a sosit la Baia doar pedestru şi uşor şi, incendiind oraşul din câteva laturi, în noaptea de 15 decembrie a năvălit peste unguri, ţinând lupta amestecată până în revărsatul zorilor, iar mulţi unguri căzând…; craiul Matiaş, rănit în trei locuri, dar nu mortal, ca să nu cadă în mâinile românilor, a fost scos din locul bătăliei. Partea cea mai mare a oştilor ungureşti revenind la munţi şi aflând drumurile înţesate cu arborii care fuseseră tăiaţi de moldoveni, a ars carele şi bogăţia şi îngropând 500 de bombarde, pentru ca moldovenii să nu se poată folosi de ele, a trecut în fugă în Ardeal… Se spune că în acea bătălie au pierit 10.000 de unguri: au fost prinse şi câteva steaguri ostăşeşti, pe care Ştefan vodă le-a trimis regelui polon Cazimir IV (1447 – 1492) prin solii săi, în semn de biruinţă.” Relatarea lui Jan Długosz se apropie considerabil de modul cum însuşi Ştefan a descris lupta de la Baia, într-o scrisoare adresată regelui polon Cazimir, fiind foarte probabil ca Długosz să fi avut acces la aceasta, pentru redactarea cronicii sale. Cum aminteam anterior, biruinţa lui Ştefan ar fi fost şi mai deplină, dacă o parte a oştirii, condusă de vornicul Crasneş, ar fi atacat aşa cum plănuise inițial domnul. Fără prea multe dubii, o posibilă trădare a unei părţi a boierimii „haine” este sugerată şi de executarea, după bătălie, a 24 de mari boieri, între care şi vornicul Crasneş, alţi 40, de rang mai mic, fiind traşi în ţeapă. Categorică și rapidă pedeapsa „DNA”-ului lui Ștefan!

Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…

Referitor la această  bătălie, istoricul Constantin C. Giurăscu scria în „Istoria Românilor”:„Lupta a avut un caracter extrem de violent şi a ţinut toată noaptea. Pe la orele 5 dimineaţa, ungurii răzbiţi, au început să fugă. Regele Mateiaş, rănit în spate, lângă şira spinării, de o săgeată cu trei vârfuri, a trebuit să fie purtat pe targă înapoi”.  În schimb, multe surse ungureşti sau apropiate lui Matia Corvin subliniază marile pierderi ale oştii lui Ştefan, zicând că doar vreo 5.000 din cei 12.000 de oșteni moldoveni ar fi scăpat cu viaţă în fața „urgiei” prăvălite de Matia asupra lor. Baia, după aceste surse, a fost o victorie „fără dubii” a lui Matia Corvin. Pe principiul: „Ia-l de pe mine că-l omor!” Cert este că Matia Corvin a scăpat cu greu cu viaţă, el fiind rănit destul de grav. După bătălia de la Baia, ambii au rămas, de fapt, cu un gust amar. Astfel, Ştefan nu reuşeşte să-l ucidă pe Matia, iar Matia nu izbuteşte să-l detroneze pe Ştefan. Dacă e să dăm crezare surselor ungurești care glorifică „victoria” lui Matia și înfruntarea de la Baia nu a fost o victorie clară a lui Ştefan, aşa cum indică numeroase izvoare istorice, aceasta nu putea fi, în niciun caz un succes al lui Matia Corvin. Toate izvoarele istorice serioase spun că regele maghiar a dispus de urgență retragerea din Moldova, oastea sa fiind urmărită permanent de trupele moldoveneşti şi de localnici, fiind, în continuare, hărțuiți până la frontieră. Destul de repede, adică de Crăciun, Matia Corvin se afla deja înapoi la Braşov, acolo de unde pornise campania cu circa două luni în urmă. Obiectivele de bază ale campaniei sale, adică detronarea și înlocuirea lui Ştefan de pe tron cu un alt domnitor credincios lui Matia precum și aducerea Moldovei în sfera de influenţă a regatului ungar nu au putut fi atinse, ceea ce, după toate canoanele, a echivalat cu o înfrângere de proporţii pentru regele ungar.

Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…

Italianul Antonio Bonfini descrie bătălia de la Baia drept o luptă pentru viaţă şi nu pentru cinste: „Regele, aici luptându-se în faţa cartierului său, împreună cu veteranii, aici cercetând posturile în târg, îndeplini în noaptea aceea datoria celui mai bun soldat şi domnitor. Era cel dintâi unde era lupta mai crâncenă, îndemnând pe viteji, dojenind pe cei fricoşi, venind în ajutorul liberatorilor. Luptând în tot locul cu cea mai mare vitejie, s-a scăpat pe sine şi a scăpat şi armata. Ba, ce e mai mult, şi regele fu rănit în noaptea aceea de o săgeată getică, nu departe de şira spinării, şi, deoarece, după ce i-au scos coada săgeţii, fierul a pătruns mai adânc în carne, patru ani de zile a dus-o regele în grele suferinţe. Şi topindu-se rana unde era fierul, acesta se slobozea mereu în jos, până când, în cele din urmă, ieşi, aruncat de însuşi natura. S-au luptat în noaptea aceea mai mult pentru viaţă, decât pentru cinste. Oraşele şi satele de prin apropiere fură arse şi jefuite”. După dezastrul campaniei sale din Moldova, Matia Corvin cel mai probabil a dorit să întreprindă o expediţie de revanşă la înfrângerea usturătoare pe care a suferit-o, dar evoluţia situaţiei internaţionale, îndeosebi izbucnirea războiului ungaro-boem, nu i-a mai permis. În schimb, Ştefan cel Mare nu a stat cu mâinile-n sân și a mai întreprins, în anii 1468 şi 1469, două expediţii de represalii în Transilvania, în cursul cărora, în condiţii neclare și nedocumentate suficient, a fost prins Aron Vodă şi executat. Cert este faptul că victoria lui Ştefan de la Baia a aşezat pe baze noi relaţiile moldo-maghiare şi a întărit prestigiul intern şi internaţional al domnului moldovean. În concluziile de ordin militar referitoare la bătălia de la Baia, trebuie să ne amintim că Ştefan a adoptat atunci conceptul de apărare strategică, într-o manieră cu pronunţat caracter activ. În principiu, aceasta a cuprins următoarele faze: apărarea la frontieră; hărţuirea permanentă a inamicului, pentru scăderea forţei sale combative; bătălia decisivă; urmărirea inamicului în caz de victorie sau retragerea în interiorul ţării, în caz de înfrângere. Pe timpul întregii campanii a lui Matia și a „răspunsului” său, Ştefan a adoptat o paletă largă de forme şi procedee militare de acţiune, precum: „rezistenţa succesivă în localităţi, utilizarea cetăţilor drept centre de rezistenţă, interzicerea trecătorilor”. Trebuie menționat faptul că reușita întreruperii comunicaţiilor armatei ungare cu Transilvania  pe durata campaniei a reprezentat, în sine, o performanţă de excepție pentru acea perioadă. Și nu trebuie să uităm că bătălia de la Baia a fost o performanță la fel de mare având loc pe timp de noapte. Comparativ cu celebrul atac de noapte realizat de Vlad Ţepeş asupra taberei otomane în anul 1462, bătălia de la Baia nu a implicat un detașament dedicat, cu un efectiv redus, ci a fost o confruntare directă între cele două armate, în urma căreia s-a decis soarta respectivei campanii a regelui Matia. Totodată, trebuie precizat și faptul că, prin victoria obţinută împotriva lui Matia Corvin, Ştefan cel Mare şi-a consolidat domnia, punând capăt, prin măsuri dure, opoziţiei unei părţi a marii boierimi, iar prestigiul său internaţional a sporit considerabil.

Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…

Viața a făcut ca, din nou, diversele constrângeri ale istoriei vremii îi reunesc pe Matia și pe Ștefan în numele „luptei pentru cruce”. Ulterior, după mai mulți ani de la bătălia de la Baia, la data de 12 iulie 1475, a fost încheiat tratatul dintre Ștefan cel Mare, domnul Moldovei și regele Matia Corvin al Ungariei. Acest tratat a fost motivat de faptul că după marea victorie de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, repurtată de către Ștefan cel Mare asupra turcilor, sultanul Mehmed al II-lea a încheiat un armistițiu cu Veneția și și-a îndreptat atenția spre cucerirea cetăților Caffa, Tana și Mangop din Crimeea, urmărind consolidarea cuceririlor sale militare în această zonă în vederea unei noi acțiuni evidente împotriva Moldovei. În fața acestei situații primejdioase, Ștefan cel Mare solicită sprijin militar monarhilor creștini ai Europei, însă cum apelul său a rămas fără rezultat, iar pericolul otoman se agrava tot mai mult, domnul Moldovei a fost constrâns să-și îndrepte speranțele unui sprijin militar spre regele Matia Corvin al Ungariei, fostul inamic, chiar dacă Ștefan îl învinsese pe regele maghiar în lupta de la Baia din 1467. La 25 ianuarie1475, după victoria sa de la Podul Înalt (Vaslui) împotriva turcilor, obţinută cu câteva zile în urmă (la 10 ianuarie), Ştefan cel Mare le trimisese o scrisoare-circulară monarhilor creştini ai Europei, anunţându-le victoria şi chemându-i la crearea unui front antiotoman. Mesajul domnului român nu a avut rezultatul scontat, neputându-se organiza o coaliţie antiotomană. Voievodul moldovean le-a scris marilor conducători din Europa occidentală următoarele cuvinte: „Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc (….)şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus – numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într – ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere. Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475. Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei”. Puterile creștine ale Europei s-au bucurat aflând de victoria de la Vaslui, iar Papa Sixt al IV-lea scrie domnitorului: „faptele tale săvârșite până acum cu înțelepciune și vitejie contra turcilor necredincioși, dușmanii noștri, au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești de către toți foarte mult lăudat”. Venețienii îi trimit și ei cuvinte frumoase de felicitare, însă doar atât. Regele Cazimir al Poloniei are chiar o atitudine ostilă, făcând alianță cu otomanii („prietenie frățească”). Ștefan se „orientează” repede și pe 12 iulie 1475, la Iași, încheie pactul despre care aminteam anterior cu regele Matei Corvin prin care promite ajutor coroanei Ungariei împotriva oricărui dușman „în afară de regele Poloniei, cu care înaintașii mei au avut întotdeauna pace”. Prin acest tratat, Ștefan făgăduia „credință” regelui Matia Corvin, promițând că va participa la campaniile acestuia împotriva otomanilor, angajându-se de asemenea, să nu tolereze pe teritoriul Moldovei niciun dușman al numitului rege ungar. La rândul său, Matia Corvin se obliga să-l ajute pe Ştefan în luptele împotriva turcilor, cu condiția ca acesta să-i recunoască suzeranitatea.

Ștefan cel Mare, Matia Corvin și bătălia de la Baia…

Din considerente strategice, Ştefan acceptă să devină formal vasal al acestuia, deși Moldova se afla și sub suzeranitatea Poloniei încă din 1468. Că nu-l durea gura! Însă, această acceptare de vasalitate a voievodului moldovean era făcută cu un scop, deoarece domnind într-o ţară ce avea la vest, nord-vest şi nord-est vecini puternici, care nu-şi ascundeau „pohtele” teritoriale și fiind de asemenea, ameninţată şi atacată din sud și est de turci şi tătari, Ştefan cel Mare trebuia să „manevreze” acest aspect cu o deosebită diplomație.Pe 15 august al aceluiași an, din Buda, regele Matei Corvin își ia angajamentul să-l ajute pe Ștefan împotriva inamicilor și de va fi nevoie, să-i dea adăpost lui, familiei și boierilor săi. La mijlocul lui 1476, Mahomed al II-lea, din dorința de a răzbuna înfrângerea de la Vaslui, a început campania împotriva Moldovei. Dar -ce să vezi?- suveranul de Buda era fix atunci foarte preocupat cu organizarea nunții sale cu Beatrice, fiica lui Ferdinand de Sicilia, astfel încât va trimite cu întârziere ajutoare. Încă o dată, la ceasul primejdiei, domnul Modovei era din nou singur. „Ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!” Pentru azi, am terminat de „măcinat” și v-aștept la următoarea întâlnire, cea de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011

Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler ș.a., Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541), Academia Română, Cluj, 2009 (ediția a II-a)

Ioan-Aurel Pop, The Names of the Hunyadis, în: Matthias Rex. Hungary at the Dawn of the Renaissance, edited by István Draskóczy, Ildikó Hórn, Iván Horváth, András Végh, University Press of Budapest, 2008

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-l-a-invins-stefan-cel-mare-pe-matia-corvin-la-baia

https://www.academia.edu/51106293/%C5%9Etefan_cel_Mare_%C5%9Fi_Matia_Corvin_searchable

https://revista100.ro/azi-in-istorie/batalia-de-la-baia/

http://istoriamilitara.org/stiinta/articole/533-prima-mare-victorie-a-lui-stefan-cel-mare.html

https://ortodoxinfo.ro/2017/07/02/batalia-de-la-baia-1467-tradarea-care-putea-duce-la-moartea-lui-stefan-cel-mare/

https://www.istorie-romaneasca.ro/stefan-cel-mare-cel-mai-de-seama-domn-al-moldovei/

https://momenteistorice.ro/batalia-de-la-baia-povestea-uneia-dintre-cele-mai-frumoase-victorii-ale-lui-stefan-cel-mare/

https://10tv.ro/2023/07/12/12-iulie-tratatul-militar-dintre-stefan-cel-mare-si-matei-corvin/20217/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/matei-corvin-ultimul-mare-rege-al-ungariei-a-fost-roman/

https://adevarul.ro/locale/suceava/batalia-Stefan-mare-regeleungariei-matia-corvin-vazuta-ochii-italianului-antonio-bonfini-s-auluptat-noaptea-mai-viata-1_5a7c0525df52022f75507d63/index.html

https://www.centrulstefancelmare.ro/ro/wp-content/uploads/dyn_doc/Portret-in-istorie.pdf

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/scrisoarea-lui-stefan-cel-mare