Ștefan Birtalan, handbalist român de etnie maghiară

Ștefan Birtalan (n. 25 septembrie 1948, Zalău – d. 27 mai 2024, București) a fost unul dintre cei mai valoroși handbaliști români din toate timpurile, reprezentând cu succes echipa națională a României, pentru care a marcat 993 de goluri. De etnie maghiară, s-a remarcat prin performanțe excepționale în handbalul mondial, fiind medaliat olimpic de trei ori: argint la Montreal 1976 și bronz la München 1972 și Moscova 1980. A fost desemnat cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 și 1977 și sportivul român al anului în aceiași ani.

Sursa foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ștefan_Birtalan#/media/Fișier:Stefan_Birtalan_2.jpg

A urmat liceul la Jibou, iar cariera sportivă a început-o la Rapid CFR Jibou, în Campionatul Regional Cluj. În adolescență a practicat mai multe sporturi, dar în cele din urmă s-a consacrat în handbal, ajungând la Minerul Baia Mare, cu care a promovat în Divizia A. În 1970 s-a transferat la HC Steaua București, club alături de care a câștigat 12 titluri de campion național și a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1977, după o finală dramatică împotriva ȚSKA Moscova.

A avut o scurtă perioadă între 1981 și 1983 la Independența Carpați Mârșa, echipă cu care a promovat în primul eșalon și unde, la 34 de ani, a devenit golgheterul campionatului. A revenit apoi la Steaua, unde a mai obținut două titluri de campion, ultimul la vârsta de 37 de ani. În 1985 a plecat în Italia, la Follonica, unde a fost antrenor-jucător și a stabilit un record notabil, marcând 34 de goluri într-un singur meci decisiv pentru promovare.

La echipa națională a debutat în 1966, trecând rapid de la juniori la seniori. A fost unul dintre liderii „Generației de Aur” a handbalului românesc. A cucerit titlul mondial în 1970 și 1974, remarcându-se în mod special la ediția din 1974, când a fost golgheterul turneului. La Olimpiada de la Montreal, deși România a pierdut finala, Birtalan a fost din nou cel mai bun marcator al competiției. În 1980 a câștigat a treia medalie olimpică, retrăgându-se din echipa națională doi ani mai târziu.

Și-a început cariera de antrenor în Italia, iar ulterior a activat ca antrenor secund și principal la Steaua București. A pregătit și echipa națională de tineret, iar în anii ’90 a fost coordonatorul handbalului în Qatar. A revenit la Steaua, unde a mai cucerit două titluri de campion și două Cupe ale României în 2000 și 2001. După retragerea din antrenorat, din motive de sănătate, a rămas implicat în conducerea secției de handbal a clubului Steaua.

Palmaresul său este impresionant: dublu campion mondial, triplu medaliat olimpic, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, de 12 ori campion al României, de 3 ori golgheter la turnee internaționale majore și de 3 ori desemnat cel mai bun handbalist al lumii. A primit distincții importante, printre care Ordinul Muncii clasa I și Ordinul „Meritul Sportiv” în mai multe clase.