Soliman I, al zecelea sultan al Imperiului otoman

Soliman I (în turcă otomană سليمان, Sulaymān, în turcă Süleyman; n. 6 noiembrie 1494, Trabzon, Imperiul Otoman – d. 6 septembrie 1566, Szigetvár, Regatul Ungariei, Austro-Ungaria), sau Suleiman Legiuitorul, a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman între anii 1520-1566, fiind unul dintre cei care au domnit o perioadă lungă de timp. În Occident acesta este cunoscut sub numele de Soliman cel Strălucit (turcă: Muhteșem Süleyman, tradus în Apus prin The Magnificent-în engleză- sau Le Magnifique – „Magnificul”[4])-în franceză -, iar în Orient sub numele de Suleiman Legiuitorul (turcă: Kanunî Süleyman; arabă: القانونى, al -Qānūnī, tradus în Apus prin The Lawgiver sau Le Législateur – „Legislatorul”[4]) datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi ale Imperiului Otoman. Pe lângă campaniile militare prin care a extins imperiul, el a supravegheat și dezvoltarea unor realizări remarcabile ale civilizației otomane în drept, literatură, artă și arhitectură.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Soliman_I#/media/Fi%C8%99ier:EmperorSuleiman.jpg

Fiul sultanului Selim I, Süleyman a fost numit guvernator al Kaffei în Crimeea sub domnia bunicului său, Bayezid al II-lea, și al Manisei în vestul Asiei Mici în timpul domniei tatălui său. În septembrie 1520, i-a succedat acestuia ca sultan, iar domnia sa a început cu campanii împotriva puterilor creștine din Europa Centrală și Marea Mediterană. A cucerit Belgradul în 1521, iar Rodos, aflat sub Cavalerii Sfântului Ioan, în 1522-23. La Mohács, în 1526, Süleyman a distrus puterea militară a Ungariei, regele Ludovic al II-lea pierzându-și viața în luptă.

Tronul Ungariei a fost revendicat de Ferdinand I, arhiducele Austriei, și de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei. Süleyman l-a recunoscut pe Ioan ca rege vasal al Ungariei. În 1529, sultanul a asediat Viena, însă rezistența creștinilor și condițiile dificile l-au determinat să ridice asediul. Campaniile ulterioare au consolidat influența otomană, împărțind Ungaria în trei teritorii distincte: Ungaria habsburgică la nord și vest, Ungaria otomană de-a lungul Dunării și Transilvania, stat vasal al Porții Otomane.

Süleyman a condus trei campanii majore împotriva Persiei, prima (1534-35) aducând sub control otoman regiunea Erzurum și Irak. Campaniile ulterioare au extins dominația otomană în jurul lacului Van, însă întâlnirile cu statul safavid au fost dificile. Prima pace formală cu Persia a fost semnată în 1555, fără a rezolva complet conflictele din zonă.

Sub domnia lui Süleyman, marina otomană a devenit o forță redutabilă. Amiralul Khayr al-Dīn, cunoscut ca Barbarossa, a câștigat o victorie navală importantă în largul Prevezei în 1538, iar inițiativele otomane au dus la extinderea influenței în Marea Mediterană, Tripoli și chiar până în India.

Ultimii ani ai lui Süleyman au fost tulburați de conflicte între fiii săi. Mustafa, acuzat de nemulțumire, a fost executat în 1553, iar disputa între prinții Selim și Bayezid a dus la executarea acestuia din urmă. Süleyman a murit în timpul asediului cetății Szigetvár din Ungaria.

Süleyman a fost înconjurat de oameni de stat și administratori de excepție, precum vizirii İbrahim, Rüstem și Mehmed Sokollu. A promovat dezvoltarea dreptului și culturii otomane, fiind o perioadă marcantă în literatură și arhitectură, datorită poetului Bâkî și arhitectului Sinan. Süleyman a consolidat Constantinopolul (Istanbul), construind cetăți, moschei și alte lucrări publice, transformând orașul într-un centru important al Imperiului Otoman.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Suleyman-the-Magnificent