Current track

Title

Artist


Șoferi băuți sau drogați, prinși în trafic la Brașov

#Postat de on aprilie 10, 2023

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări întrun dosar penal, după ce un conducător auto a fost depistat cu o alcoolemie peste limita legală.

Acesta a fost oprit în trafic, la data de 9 aprilie 2023, în jurul orei 08.00. Întrucât comportamentul bărbatului a indicat consumul unor cantități de alcool, polițiștii au efectuat un test pentru determinarea alcoolemiei în aerul expirat, iar rezultatul a arătat o valoare de 0,42 mg/l alcool.

Ca urmare, conducătorul auto, în vârstă de 55 de ani, a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i sau recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolice din organism. În acest moment, cauza este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de condus un vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, sub coordonarea unui procuror de caz.

La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale. Acțiunea a fost desfășurată în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea producerii de accidente rutiere grave, prin combaterea cauzelor generatoare și depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.

CONDUCĂTORI AUTO IDENTIFICAȚI SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale întocmite, după ce au identificat doi conducători auto care se aflau sub influența substanțelor psihoactive.

În urma unui control efectuat în trafic de către polițiști brașoveni, pe Bulevardul Gării, din municipiul Brașov, la data de 9 aprilie 2023 au fost testați doi conducători auto, cu vârsta de 29, respectiv 30 de ani, pentru care exista aceasta suspiciune, dată fiind manifestarea acestora în timpul controlului, că s-ar afla sub influența substanțelor interzise.

Astfel, pentru unul dintre cei doi conducări auto aparatul drugtest a evidențiat prezența în organism a substanței –benzodiazepină-, iar pentru celălalt conducător auto testat aparatul a indicat prezența substanței -THC cannabis-.

Față de cele două valori pozitive, cei doi conducători auto au fost conduși la o unitate medicală, unde li s-au recoltat mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate substanțele interzise prezente în organism.

În cele două cauze penale se efectueză cercetări cu privire la săvârșirea infacțiunii de coonducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, sub coordonarea unui procuror de caz, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *