1867 – Ortografia lui Timotei Cipariu

În 1867, Societatea Literară Română a fost creată cu scopul de a stabili ortografia limbii române și de a elabora un dicționar și o gramatică a acesteia. În cadrul primei sesiuni din 11/23 octombrie, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie propus de Timotei Cipariu. Acesta se baza pe un echilibru între principiul etimologic și cel fonetic, fiind caracterizat prin absența diacriticelor la vocale și consoane modificate din rațiuni fonetice. Sistemul ortografic academic propus de Cipariu nu a devenit oficial până în 1881, când a fost decretată ortografia adoptată de o comisie prezidată de Titu Maiorescu.

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, județul Alba – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost una dintre cele mai reprezentative figuri ale culturii românești. Revoluționar pașoptist din Transilvania, filolog și lingvist de seamă, Cipariu a fost un membru fondator al Societății Academice Române (din 22 aprilie 1866) și vicepreședinte al acesteia între 31 august 1867 și 18 august 1872.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Timotei_Cipariu#/media/Fi%C8%99ier:Timotei_Cipariu_(1).jpg

S-a născut în satul Pănade, lângă Blaj, într-o familie de țărani liberi. A urmat cursurile școlilor din Blaj, absolvind în 1823 filosofia și în 1825 teologia. După aceasta, a devenit profesor de filologie și teologie la gimnaziul din Blaj, funcție pe care a ocupat-o pentru multe decenii. În 1827, a fost hirotonit preot și a avut diverse funcții în cadrul bisericii greco-catolice. A fost, de asemenea, director al tipografiei seminarului din Blaj.

Timotei Cipariu a fost un participant activ la Marea Adunare Națională de la Blaj din 3-5 mai 1848, unde a fost ales secretar. După adunare, a fost desemnat să meargă la Viena pentru a prezenta împăratului revendicările românilor. În octombrie 1848, a semnat apelul prin care românii ardeleni erau îndemnați să se apere împotriva insurgenților unguri. De-a lungul vieții sale, Cipariu a publicat numeroase studii despre limba română și gramatică, fiind considerat unul dintre fondatorii filologiei românești. A fost un adept al latinismului și al ortografiei etimologice, susținând folosirea predominantă a cuvintelor de origine latină și evitarea celor de origine străină.

În 1850, a fost ales deputat la Viena, luptând pentru drepturile politice ale românilor. Între 1854 și 1875, a fost inspector al școlilor din Blaj, contribuind semnificativ la dezvoltarea educației românești. A fost, de asemenea, un pionier al jurnalismului românesc în Transilvania, fondând publicații precum Organul luminărei, Învățătorul poporului și Archivu pentru filologie și istorie.

Timotei Cipariu a fost președinte al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) între 1877 și 1887, având un rol important în promovarea unității naționale între românii de pe ambii versanți ai Carpaților. A donat Bibliotecii Seminarului din Blaj 800 de documente și cărți rare, care, din păcate, au fost pierdute în timpul ocupației maghiare din 1849.

După Revoluția din 1848, Cipariu a fost deputat în Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1864) și membru al Societății Literare Române din 1866, alături de alte personalități marcante, precum George Barițiu și Gavril Munteanu. A murit la Blaj, pe 3 septembrie 1887, fiind înmormântat în curtea bisericii „Sfinții Arhangheli”, cunoscută și sub numele de Biserica Grecilor, din Blaj. Bustul său, sculptat de N. Corcescu, se află în Ansamblul Monumental „Gloria” din Blaj.

Timotei Cipariu a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania prin publicarea unor lucrări esențiale, cum ar fi Compendiu de gramatică a limbii române (1855) și Gramatica limbii latine (1857-1860). A fost unul dintre întemeietorii filologiei românești și a pus bazele gramaticii istorice cu lucrări precum Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi (1854) și Principia de limba și de scriptura (1866).

El a publicat, de asemenea, Crestomanția seau Analecte literarie (1858), o culegere de texte românești vechi, și Gramatica limbii române (vol. I în 1869, vol. II în 1877) sub auspiciile Academiei Române. A scris versuri, inclusiv Drama pastorale (1860), și a tradus din operele lui Goethe, Lessing, Manzoni, Ovidiu și din literatura arabă.

Bibliografie

• Florian Tucă, Constantin Ucrain – Locuri și monumente pașoptiste, Editura Sport-Turism, București, 1988.
• Dorina N. Rusu – Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999.
• Vasile Netea – Spre unitatea statală a poporului român, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979.
• Iosif Vulcan – Timoteiu Cipariu, articol în revista Familia, nr. 3, Pesta, 25 iunie/7 iulie 1865.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Timotei_Cipariu