Simion Mehedinți, geograf, etnolog, pedagog, filosof al geografiei și al culturii, fondatorul geografiei românești moderne

Simion Mehedinți (n. 16 octombrie 1868, Soveja, Vrancea, România – d. 14 decembrie 1962, București, România) a fost un academician, geograf și geopolitician român. Spirit filozofic, format la școala lui Titu Maiorescu, a desfășurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor și cu deosebire al tineretului, prin scrierile și numeroasele sale conferințe ținute în fața studențimii române din centrele universitare ale țării. Simion Mehedinți a fost un adept al ideilor naționaliste și legionare numai în ceea ce privește educația și cultul muncii.

Mehedinți a urmat Școala Normală Superioară din București (condusă de Al. Odobescu), dar a participat și la cursuri universitare, fiind atras de personalitatea lui Titu Maiorescu. Și-a susținut licența cu teza „Ideile lui Jean-Jacques Rousseau despre educație”, publicată în 1892, anul absolvirii. În același an, Societatea Română de Geografie i-a oferit o bursă de studii în străinătate. A studiat o perioadă la Paris și Berlin, apoi la Leipzig, atras de faima lui Friedrich Ratzel, întemeietorul antropogeografiei. A aprofundat logica și filosofia științei geografice. În 1899, și-a obținut doctoratul sub conducerea lui Ratzel, cu teza „Über die kartographische Induktion” (Despre inducția cartografică).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Simion_Mehedin%C8%9Bi#/media/Fi%C8%99ier:1918_-_Simion_Mehedinti.jpg

În anul următor, Mehedinți a devenit primul profesor de geografie al Universității din București, catedră afiliată Facultății de Litere și Filosofie. S-a dedicat organizării învățământului geografic românesc, reorganizării Societății Române de Geografie, întemeierii și orientării cercetării geografice românești, precum și reflecțiilor privind statutul disciplinar al geografiei, etnografiei și pedagogiei. O perspectivă epistemologică certă îl situează pe un teren filosofic ferm.

La insistențele lui Maiorescu, Mehedinți a preluat conducerea „Convorbirilor literare” în 1907. A scris o biografie despre Titu Maiorescu (1910), sub pseudonimul Soveja, fiind prima lucrare de acest fel acceptată de mentorul Junimii. Membru titular al Academiei Române din 1915, a fost și ministru al Instrucțiunii Publice în 1918, emitând legea „școlilor pregătitoare” și legea „eforiilor școlare”. În 1931, a publicat tratatul „Terra. Introducere în geografie ca știință”, o vastă operă de sinteză apreciată pe plan național și internațional. Mehedinți s-a retras din învățământ în 1938, refuzând orice compromis cu puterea politică de după 1947, fiind exclus din Academie.

Ca teoretician al culturii, Mehedinți s-a manifestat în numeroase studii și articole, cele mai importante contribuții fiind rezumate în două comunicări academice: discursul de recepție la Academia Română (6 iunie 1920), „Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele sale”, și „Coordonate etnografice: civilizația și cultura” (9 noiembrie 1928). Acesta își propunea să furnizeze instrumente precise pentru analizele etnografice și ordonarea materialului empiric. Un astfel de rol îl aveau categoriile. „A gândi științific – spunea el – înseamnă a unifica”, iar „tiparele de unificare a ideilor despre lucruri” erau tocmai categoriile. Mehedinți a conferit etnografiei prestanța de disciplină științifică matură, cu reguli, metode și teorii orientate spre exactitate, demers care a avut drept rezultat un sistem operațional de filosofie a culturii.

Două sunt tezele acestui sistem: prima afirmă dihotomia între civilizație și cultură, iar a doua postulează apariția prin muncă a tuturor formelor de civilizație și cultură (și a omului însuși). Dezvoltând aceste teze, Mehedinți dezbatea un spectru larg de probleme: sensul istoriei, căile progresului, valoarea muncii, sensul artei, condiția științei, îmbunătățirea educației etc.

Mehedinți definește civilizația și cultura prin intermediul conceptului de „adaptare” (la mediul fizic și social) – o definiție originală în epocă. Civilizația este „suma tuturor descoperirilor tehnice care au înlesnit omului adaptarea sa la mediul fizic”, iar cultura – „suma tuturor creațiilor sufletești (intelectuale, etice și estetice) care înlesnesc adaptarea individului la mediul social”. Deși distincția dintre cele două categorii este netă, ea se caracterizează prin suplețe. Civilizația și cultura se cer separate numai în scopuri practice, de cercetare, fiind simultane și unitare în realitate.

Civilizația și cultura sunt împărțite în trei subcategorii fiecare: în civilizație intră hrana, îmbrăcămintea și locuința, plus circulația; în timp ce cultura include știința, arta și religia (ulterior substituită cu morala). S.M. s-a desprins de linia morfologismului de nuanță istorico-filosofică, atașându-se morfologismului cultural din etnologie și antropologie, marcate internațional de Franz Boas, Clark Wissler, Fritz Graebner ș.a. Mehedinți a construit un sistem de categorii care să dea seamă de modul de viață al oricărei comunități etnice, indiferent de treapta de progres ori de locul pe harta lumii. Sistemul său de coordonate etnografice poate fi echivalat cu o schemă de categorii universale ale culturii.

Sursa: https://romanian-philosophy.ro/encyclopedia/mehedinti-simion/