Simeon Mangiuca, folclorist român

Simeon Mangiuca (n. 2 septembrie 1831, Broșteni, jud. Caraș-Severin, d. 4 decembrie 1890, Oravița), a fost un folclorist român, membru de onoare (din 1890) al Academiei Române.

Simeon Mangiuca s-a născut într-o familie cu tradiție religioasă. Tatăl său, Ioachim Mangiuca, era preot ortodox, iar mama sa se numea Calina Berceanu. A urmat studiile secundare la liceul din Oravița și ulterior a studiat la Seghedin, Lugoj și Oradea. După finalizarea studiilor liceale, s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta (1852-1855), unde și-a obținut și doctoratul. După aceea, și-a continuat educația la Vârșeț, unde a studiat teologia timp de trei ani.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Simeon_Mangiuca#/media/Fi%C8%99ier:Simeon_Mangiuca.jpg

După finalizarea studiilor superioare în 1858, Mangiuca a fost numit practicant de drept la locotenența Voivodinei din Timișoara și, în paralel, a început să predea limba și literatura română la gimnaziul german din Timișoara. Ca profesor, a fost un susținător activ al emancipării culturale a românilor, într-o perioadă marcată de consecințele revoluției din 1848.

În 1861, Mangiuca a fost ales prim-pretor al circumscripției Jamu Mare, unde a servit timp de aproape opt ani. În această perioadă, și-a pregătit examenul de avocatură, pe care l-a trecut cu succes în 1868. După aceasta, a părăsit administrația și s-a stabilit ca avocat la Oravița, dedicându-se totodată studiului și scrisului.

Activitate Culturală Mangiuca a avut o activitate culturală prolifică, publicând numeroase articole în ziare precum „Albina” din Viena, „Luminătorul” din Timișoara și „Familia” din Oradea. A început să se dedice studiului folclorului românesc, analizând teoretic obiceiurile populare și colindele. A studiat, de asemenea, obiceiurile funebre și a fost unul dintre primii cercetători de folclor comparat din România, publicând lucrări de referință în acest domeniu. Academia Română l-a recunoscut pentru contribuțiile sale, numindu-l membru corespondent pe 22 martie 1890.

Din păcate, Simeon Mangiuca a suferit de o boală de inimă care, în cele din urmă, i-a curmat viața. A murit la vârsta de 59 de ani, pe 4 decembrie 1890, la Oravița.

Opera (selectiv)

• De la originea, vechitatea şi însemnătatea istorică a numelui Valacu (1866-1867)
• Baba Dochia, studiu mitologic (1874)
• De însemnătatea botanicei româneşci (1874) – primul studiu amplu de etnobotanică
• Calendarul iulian, gregorian şi poporul român (1882)
• Studii limbistice sau 100 de etimologii revindecate elementului român contra Miclosich şi Cihac (1883)
• Cincizeci de etimologii de cuvinte bănăţeneşci de origine romană (1884)
• Daco-romänische Sprach und Geschichtforschung (1890) – cea mai importantă lucrare a sa, publicată în anul morții sale, cu valoroase studii de fonologie și morfologie a limbii române.

Bibliografie

• Cosma, Aurel, Bănăţeni de altă dată, vol. I, Timişoara, 1933
• Rusu, Dorina N., Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999, ISBN 973-27-06967

Bibliografie recomandată

• Deleanu, Marcu Mihai, Academicianul Simeon Mangiuca, Editura TIM, Reșița, 2002, ISBN 973-8136-63-6.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Simeon_Mangiuca