Current track

Title

Artist


Sfântul Proroc Daniel

#Postat de on decembrie 17, 2025

Sfântul Proroc Daniel este cinstit pe 17 decembrie. El s-a născut în seminția lui Iuda, seminție regală, și a trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonian Nabucodonosor, Daniel, împreună cu tinerii Anania, Azaria și Misail, a fost luat rob. Datorită înțelepciunii sale, Daniel a fost chemat la palatul lui Nabucodonosor, alături de ceilalți trei tineri. El a refuzat să mănânce din bucatele împăratului și i-a demonstrat acestuia că o alimentație bazată doar pe semințe și apă le poate face să arate mai bine decât cei care mâncau din masa regală. Daniel a fost și cel care a tâlcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrăjitor de la palatul împăratului nu le-a putut explica.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_(profet)#/media/Fi%C8%99ier:Michelangelo_Buonarroti_026.jpg

Pentru că nu s-au închinat unei statui a împăratului, cei trei tineri au fost aruncați într-un cuptor aprins. Datorită credinței lor, Dumnezeu a transformat focul în rouă, iar ei au ieșit nevătămați. Daniel, însă, nu a fost aruncat în cuptor deoarece primise numele Baltazar de la Asfanez, conducătorul eunucilor, un nume considerat deosebit de onorabil de babilonieni, fiind asociat cu un zeu.

Daniel a refuzat să se închine idolilor și a fost aruncat într-o groapă cu lei, în timpul împăratului Darie, din care a ieșit nevătămat. În urma acestui miracol, împăratul Darie a scris tuturor popoarelor: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăției mele: fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniel, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci, și împărăția Lui nu se va strica, iar stăpânirea Lui va dăinui, sprijinind și izbăvindu-i pe toți.” După acest episod, Daniel a fost din nou aruncat într-o groapă cu lei din cauza credinței sale, dar și de această dată a ieșit nevătămat.

Când împăratul Cirus le-a permis evreilor să se întoarcă în patria lor, Daniel a rămas printre cei care nu au revenit. Astfel, Daniel a devenit ocrotitorul celor care au emigrat sau au fost duși în exil.

Daniel și cei trei tineri au murit în timpul împăratului Atic. Conform Sinaxarului, la Învierea lui Hristos, aceștia au înviat și s-au arătat multora.

Sfânta Biserică a rânduit ca pomenirea Sfântului Proroc Daniel și a celor trei tineri să fie făcută la 17 decembrie, cu șapte zile înainte de Nașterea Mântuitorului, întrucât aceștia erau din seminția lui Iuda, din care Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup.

Numele Daniel înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”. Sfântul Proroc Daniel este unul dintre cei patru mari proroci ai Vechiului Testament, alături de Isaia, Ieremia și Ezechiel.

Condacul Sfântului Proroc Daniel
Glasul 3:
„Fecioară astăzi…
Luminându-se cu duhul inima ta cea curată, vas de prorocie te-ai făcut; că ai văzut cele ce erau departe, ca și cum ar fi fost de față și pe lei i-ai îmblânzit, fiind aruncat în groapa lor. Pentru aceasta pe tine te cinstim, Proorocule, Fericite Daniel.”

Troparul Sfântului Proroc Daniel și al Sfinților Trei Tineri: Anania, Azaria și Misail
Glasul 2:
„Mari sunt faptele credinței; că în mijlocul izvorului văpăii, ca într-o apă de odihnă sfinții trei Tineri s-au bucurat și Proorocul Daniel păstor leilor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi.”

Alte pomeniri din 17 decembrie
În această zi, sunt pomeniți și alți sfinți, printre care:

  • Sfinții Mucenici Patermutie, Copri și Alexandru
  • Cuviosul Dunale
  • Sfântul Mucenic Iahu
  • Sfântul Dionisie cel Nou din Zakhint
  • Sfântul Mucenic Nichita

Mâine, 18 decembrie, este pomenirea Cuviosului Daniil Sihastrul.

Sursa: crestinortodox.ro


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *