Current track

Title

Artist


Serviciul de Probațiune Bacău marchează 25 de ani de activitate în sprijinul reintegrării sociale

#Postat de on septembrie 1, 2026

Serviciul de Probațiune Bacău marchează împlinirea a 25 de ani de la înființarea sistemului de probațiune în România, moment dedicat prezentării rolului și rezultatelor instituției în comunitatea băcăuană.

Înființat în anul 2001, Serviciul de Probațiune Bacău s-a numărat printre primele servicii constituite la nivel național și a devenit, de-a lungul timpului, o componentă importantă a sistemului de justiție penală. Activitatea sa vizează supravegherea persoanelor sancționate cu pedepse neprivative de libertate, evaluarea acestora și sprijinirea procesului de reintegrare socială, cu scopul reducerii riscului de recidivă și al creșterii siguranței comunității.

În prezent, serviciul dispune de 21 de consilieri de probațiune. În primele opt luni ale anului 2026, aceștia au lucrat cu peste 3.000 de persoane sancționate penal, dintre care 811 persoane au intrat pentru prima dată în evidență. Pentru 640 dintre acestea a fost stabilită participarea la programe de reintegrare socială, iar 631 au primit obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

Un rezultat important îl reprezintă rata de recidivă de 3,35% în rândul cazurilor finalizate, indicator care evidențiază contribuția activității de supraveghere și consiliere la prevenirea revenirii la comportamentul infracțional.

Serviciul are responsabilități și în ceea ce privește persoanele liberate condiționat. În anul 2026, 11 persoane aflate în această situație au intrat în supravegherea instituției, consilierii sprijinind procesul de reintegrare socială după perioada de detenție.

De asemenea, reprezentanții Serviciului de Probațiune Bacău participă la comisiile de liberare condiționată organizate în cadrul Penitenciarului Bacău, Centrului Educativ Târgu Ocna și Penitenciarului Spital Târgu Ocna.

La împlinirea celor 25 de ani de activitate, Serviciul de Probațiune Bacău subliniază importanța unei justiții orientate nu doar spre sancționare, ci și spre responsabilizare, reintegrare socială, prevenirea recidivei și siguranța comunității.

Aniversarea reprezintă totodată un moment de recunoaștere a activității consilierilor de probațiune și a tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea sistemului de probațiune din România.

Justiție prin reabilitare: Serviciul de Probațiune Bacău celebrează 25 de ani de activitate

Serviciul de Probațiune Bacău marchează în acest an un moment de referință: un sfert de veac de la înființare. Instituția a luat ființă la 1 septembrie 2001, fiind printre primele 28 de servicii de acest tip constituite la nivel național, într-o etapă în care România își construia de la zero un sistem modern de reintegrare socială și supraveghere a persoanelor sancționate penal.

De la proiect-pilot la instituție consolidată

De-a lungul celor 25 de ani, Serviciul de Probațiune Bacău a funcționat ca o verigă esențială între actul de justiție și comunitate. Misiunea instituției nu este doar acela de a superviza persoanele sau cu pedepse neprivative de libertate, ci și de a contribui activ la reducerea riscului de recidivă, la sprijinirea reintegrării sociale a beneficiarilor, la creșterea nivelului de siguranță comunitară  și, în cele din urmă, la degrevarea sistemului penitenciar de o parte din presiunea aglomerării.

O echipă dedicată

În cei 25 de ani, consilierii de probațiune din Bacău au acumulat experiență într-un domeniu aflat mereu în transformare. Modificările legislative succesive — de la primele ordonanțe care au pus bazele sistemului, până la noul cod penal intrat în vigoare ulterior — au adus, an de an, o creștere a numărului de persoane aflate în evidența serviciului și o diversificare a tipurilor de intervenție: de la întocmirea referatelor de evaluare solicitate de instanțe, până la supravegherea și intervenția prin programele de consiliere și asistență destinate persoanelor sancționate penal.

Această evoluție nu a fost lipsită de provocări. Volumul tot mai mare de cazuri, complexitatea situațiilor individuale și necesitatea de a respecta standarde profesionale ridicate au cerut, din partea personalului, un efort constant de adaptare. Totuși, dedicarea consilierilor de probațiune a rămas, de-a lungul celor două decenii și jumătate, elementul care a ținut sistemul funcțional și eficient, chiar și în perioadele cu resurse limitate.

Un rol care depășește sala de judecată

Dincolo de componenta strict coercitivă, activitatea de probațiune are un puternic caracter social. Este o formă de justiție care mizează pe supraveghere, responsabilizare și sprijin, nu doar pe pedeapsă. Prin munca desfășurată, Serviciul de Probațiune Bacău a contribuit la oferirea unei a doua șanse pentru mii de persoane, ajutându-le să își reconstruiască viața fără a trece prin experiența detenției, acolo unde legea a permis acest lucru.

Activitatea Serviciului de Probațiune Bacău în cifre

Activitatea actuală a serviciului reflectă amploarea muncii depuse la nivel local. În prezent, în cadrul Serviciului de Probațiune Bacău activează 21 de consilieri de probațiune.

În primele 8 luni ale anului 2026, consilierii de probațiune au lucrat cu peste 3000 de persoane sancționate. Dintre acestea 811 au fost persoane nou intrate în evidență. Pentru 640 dintre acestea a fost stabilită obligația de a participa la un program de reintegrare socială și 631 au avut obligația de muncă neremunerată în folosul comunității.

Un indicator relevant pentru eficiența activității de probațiune este rata de recidivă, care este de doar 3,35% din cazurile finalizate. Acest procent confirmă rolul important al supravegherii și al activității de consiliere realizată în cadrul programelor de reintegrare socială.

O componentă distinctă a persoanelor din evidența Serviciului de Probațiune Bacău vizează persoanele liberate condiționat. În anul 2026, au intrat în supravegherea serviciului un număr de 11 persoane liberate condiționat, care au fost inițial condamnate la închisoare și care aveau la data liberării un rest de executat, de minimum 2 ani. Față de acestea instanțele de judecată au dispus măsuri și obligații specifice, iar consilierii din cadrul Serviciului de Probațiune Bacău au sprijinit procesul de reintegrare socială post-detenție al acestor persoane.

Dincolo de activitatea directă cu persoanele supravegheate, consilierii de probațiune sunt membri în comisiile de liberări condiționate organizate de cele trei unități penitenciare din județ — Penitenciarul Bacău, Centrul Educativ Târgu Ocna și Penitenciarul Spital Târgu Ocna.

Împlinirea a 25 de ani reprezintă, pentru comunitatea băcăuană, un prilej de reflecție asupra drumului parcurs de această instituție execuțional penală, dar și un moment de recunoaștere a profesionalismului celor care au activat, de-a lungul timpului, în cadrul Serviciul de Probațiune Bacău.

Cu această ocazie, Serviciul de Probațiune Bacău transmite aprecierea sa tuturor celor care, au contribuit la dezvoltarea sistemului de probațiune din România și își reafirmă angajamentul pentru a reprezenta, la nivel local, un pilon important al justiției moderne, centrat pe reintegrarea socială, prevenirea recidivei și siguranța comunității.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *