Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor român

Sergiu Celibidache (n. 28 iunie/11 iulie 1912 – d. 14 august 1996) a fost un dirijor și compozitor român, considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului XX. A marcat profund lumea muzicală prin personalitatea sa unică și prin interpretările sale excepționale ale marilor capodopere ale muzicii clasice.

La șase luni de la naștere, în 1913, familia Celibidache s-a mutat la Iași, un important centru cultural al României. Copilăria lui Celibidache a fost marcată de o tăcere absolută, asemănătoare cu cea a lui Lucian Blaga, nelăsând să-i scape niciun cuvânt în primii săi ani de viață. La vârsta de patru ani, începe să cânte la pian, continuând apoi cu lecții de pian, unde a demonstrat aptitudini școlare excepționale. La 18 ani, s-a produs ruptura de tatăl său, Demostene, un ofițer de cavalerie influent, care visa pentru fiul său o carieră politică. Însă, Celibidache era hotărât să devină muzician, astfel că a părăsit definitiv casa părintească.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache#/media/Fi%C8%99ier:Dan_Hadani_collection_(990044496370205171)_(cropped).jpg

A studiat matematica, filozofia și muzica la Iași și, după despărțirea de familie, și-a continuat studiile la București, lucrând ca pianist corepetitor la o școală de dans pentru a se întreține.

După terminarea serviciului militar în 1935, s-a mutat la Paris pentru a-și continua studiile. Într-o zi, a ascultat la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen, care l-a impresionat profund, determinându-l să compună propriul cvartet pe care l-a trimis lui Tiessen. Profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, Tiessen a remarcat talentul tânărului și l-a invitat să studieze la Berlin.

La Berlin, Celibidache a învățat rapid limba germană și s-a înscris la Facultatea de Muzică a Universității Friedrich-Wilhelm, având ca profesori figuri importante precum Heinz Tiessen (compoziție), Hugo Distler (contrapunct), și alții. A început să asiste la repetițiile și concertele lui Wilhelm Furtwängler, iar în 1939, a întâlnit preotul budist Martin Steinke (Dao Jun), cu care a legat o prietenie strânsă și a fost introdus în budismul Zen.

Tânărul Celibidache a trebuit să se întrețină singur, lucrând, printre altele, ca pianist corepetitor pentru un dansator, în timp ce își continua compozițiile și începea să dirijeze coruri de muncitori. La acea vreme, se considera în primul rând compozitor.

Primul său angajament permanent ca dirijor a fost în anii 1941-1942, la ansamblul „Orchester Berliner Musikfreunde”, unde a dirijat cel puțin șapte concerte publice. Încă de la început, a uimit prin memoria sa extraordinară și a organizat concerte camerale cu studenți ai Facultății de Muzică din Berlin.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Celibidache a rămas în Berlin, unde a trăit în condiții precare, reușind să supraviețuiască datorită generozității unui cuplu de lucrători de tramvai care i-au oferit o cameră. Considerat un student deosebit în România, a fost scutit de serviciul militar și a predat diverse discipline colegilor săi, într-o perioadă marcată de lipsuri și bombardamente.

Prima sa apariție importantă ca dirijor după război a fost pe 11 august 1945, cu Orchestra de Cameră din Berlin. La scurt timp după, a câștigat un concurs de dirijat organizat de Orchestra Radio din Berlin și, în octombrie 1945, a fost ales director muzical al Orchestrei Filarmonice din Berlin, cu care a dirijat 414 concerte în întreaga lume.

În 1948, a dirijat pentru prima oară London Philharmonic Orchestra și a semnat primul său și singurul contract de înregistrări, dar a rămas un adversar al înregistrărilor, preferând concertele live.

După revenirea lui Wilhelm Furtwängler în 1952 ca dirijor șef al Filarmonicii din Berlin, Celibidache a rămas atașat orchestrei, dar tensiunile dintre el și Furtwängler au crescut. După moartea lui Furtwängler în 1954, orchestra l-a ales pe Herbert von Karajan ca noul dirijor șef, iar Celibidache s-a despărțit de orchestră.

Pentru următoarele decenii, a lucrat cu orchestre din întreaga lume, evitând instituțiile unde ar fi putut fi confruntat cu rutina. În 1979, a fost numit dirijor șef al Filarmonicii din München, reușind să transforme orchestra într-o trupă de renume mondial.

Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind cunoscut pentru interpretările sale intense, variatele tempo-uri și refuzul de a realiza înregistrări. Considera că muzica trebuie trăită și că înregistrările nu pot capta esența unei interpretări live. După moartea sa, înregistrările sale live au fost făcute disponibile publicului. Stilul său unic și profunzimea trăirii muzicale l-au consacrat drept unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea.

Sursa: https://www.fundatia-celibidache.com/biografie