Tratatele de pace de la Paris (1947)

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946) a fost urmată de semnarea Tratatelor de Pace de la Paris, pe 10 februarie 1947, între Aliați și statele Axei, ca urmare a încheierii celui de-al Doilea Război Mondial.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatele_de_pace_de_la_Paris_(1947)#/media/Fi%C8%99ier:KingParisPeace1946.jpg
De partea Aliaților au fost: Statele Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Franța, Uniunea Sovietică, China, Australia, Belgia, Republica Sovietică Socialistă Belarusă, Brazilia, Canada, Cehoslovacia, Etiopia, Grecia, India, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Polonia, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, Uniunea Africii de Sud și Republica Populară Iugoslavia.
De partea țărilor Axei s-au aflat: Italia, România, Ungaria, Bulgaria și Finlanda.
Tratatele de pace au fost semnate separat între Aliați și fiecare dintre țările care fuseseră aliate cu Axa. Deși România și Ungaria au avut un conflict armat, nu a existat un tratat de pace direct între cele două țări, menționându-se doar în tratatele semnate cu Aliații încheierea stării de război.

Deși toate statele Aliaților au fost prezente la Paris, nu toate au participat la negocierile cu toate puterile Axei și nu toate au semnat tratatele respective. Tratatele de pace cu România au fost semnate de: Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Sovietică, Australia, Republica Sovietică Socialistă Belarusă, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Uniunea Africii de Sud. Motivele selecției țărilor semnatare nu au fost niciodată explicate clar.

Tratatele de pace au permis Italiei, României, Ungariei, Bulgariei și Finlandei să își reafirme statutul de state suverane pe plan internațional.

Tratatele includeau clauze referitoare la despăgubirile de război, drepturile minorităților și ajustările teritoriale, inclusiv sfârșitul imperiului colonial al Italiei în Africa și modificări ale frontierelor: Ungaro-Cehoslovace, Româno-Ungare, Sovieto-Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze.

Printre stipulațiile importante se număra obligația semnatarilor de a proteja drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, și de a garanta libertatea de exprimare, a presei, a religiei, opiniei politice și întâlnirilor publice.

Fiecare guvern se angaja să prevină renașterea fascismului sau a oricărei organizații politice, militare sau semi-militare ce ar împiedica accesul la drepturile democratice.

Transferuri teritoriale

• Finlanda a pierdut aproximativ 10% din teritoriu în favoarea Uniunii Sovietice, o cerință considerată de unii aliați ca o mare nedreptate, având în vedere că URSS fusese agresorul în cadrul pactului Hitler-Stalin, iar Finlanda obținuse victorii semnificative în 1939-1940.
• România a recăpătat Transilvania de Nord, pierdută în urma Dictatului de la Viena, dar a cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța Uniunii Sovietice și Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) Bulgariei.
• Italia a cedat localitățile Tende și La Brigue Franței, orașul Zadar și regiunea Istria Iugoslaviei, iar arhipelagul Dodecanez Greciei.

Uniunea Sovietică a impus cele mai mari pretenții de daune de război, cu excepția Bulgariei, cu care avea relații favorabile. Daunele au fost stabilite pentru mai multe țări, iar sumele variau, astfel:

• Italia: $360.000.000
• Iugoslavia: $115.000.000
• Grecia: $105.000.000
• Uniunea Sovietică: $100.000.000
• Etiopia: $25.000.000
• Albania: $5.000.000
• Finlanda către Uniunea Sovietică: $300.000.000
• Ungaria: $300.000.000
• Cehoslovacia și Iugoslavia: $100.000.000
• România către Uniunea Sovietică: $300.000.000
• Bulgaria: $70.000.000
• Grecia: $45.000.000
• Iugoslavia: $25.000.000.

Destrămarea Uniunii Sovietice și a Iugoslaviei în anii 1990 nu a dus la renegocierea Tratatelor de pace de la Paris. Totuși, în 1990, Finlanda a anulat unilateral restricțiile impuse de tratat asupra armatei sale.