Sânziana Pop, prozatoare și publicistă română

Sânziana Pop (n. 24 iunie 1939) este o prozatoare și publicistă română, cunoscută pentru activitatea sa jurnalistică remarcabilă în anii ’70–’80 și pentru rolul fondator al revistei Formula AS.

Sânziana Pop s-a născut la Brașov, fiind fiica profesoarei Alexandra Pop (n. Lupan) și a medicului și jurnalistului Gavril Pop, fost director al revistei Tribuna din Brașov.

A urmat Liceul German din Brașov (1950–1953), apoi Liceul nr. 3 (1953–1956) și Facultatea de Filologie a Universității din București (1956–1960). A debutat în presă colaborând cu publicațiile Gazeta literară, Scînteia tineretului și Luceafărul, devenind ulterior redactor și, din 1964, șef de secție la Luceafărul. Volumul de debut, Nu te lăsa niciodată (1966), a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/pen-poetry-write-book-writer-poem-5321624/

În 1990, a fondat revista Formula AS, un succes atât editorial, cât și comercial, cu impact puternic în rândul publicului larg. Revista se remarcă prin standarde ridicate de calitate jurnalistică, stilistică și morală.

Sânziana Pop este considerată unul dintre cei mai talentați reporteri literari ai perioadei 1970–1980, influențată de stilul și viziunea lui Filip Brunea-Fox și Geo Bogza. Reportajele sale din Luceafărul, deseori realizate alături de Gabriela Melinescu, au surprins cu sensibilitate și poezie realități variate: de la copiii cu dizabilități la pescarii din Deltă sau locuitorii munților din zona Brașovului și Rucăr-Bran.

Deși uneori constrânsă de cenzura comunistă, reportajele sale se disting prin sinceritate, vitalitate și empatie, cu un stil cald, alert și plin de prospețime. Acestea au fost reunite în volume precum Viața cere viață (1974), Propuneri pentru paradis (1975) și Scrisori din linia întâi (1984), iar spiritul lor continuă în paginile Formula AS.

Ca prozatoare, Sânziana Pop s-a remarcat prin sensibilitatea vitalistă și senzualitatea adolescentină a scrierilor din volumul Nu te lăsa niciodată, înrudite cu proza contemporană a Gabrielei Melinescu. Personajele sale feminine sunt nonconformiste, aflate între copilărie și adolescență, într-un peisaj marcat de libertate și introspecție. Stilul narativ adoptă vocea personajului, cu treceri fluide între real și imaginar, între reverie și absurd poetic.

Aceste trăsături se regăsesc și în romanul Serenadă la trompetă (1969), o lucrare reprezentativă pentru literatura tinerilor scriitori din anii ’60, distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Romanul evocă viața adolescenților din Șcheii Brașovului, combinând lirismul cu o energie juvenilă și o doză de frondă, fiind considerat un echivalent românesc al atmosferei din Heidelbergul de altădată.

În anii ’80 și ’90, creațiile sale vor rezona cu alte opere ce explorează feminitatea într-un registru evocator, precum Îngereașa cu pălărie verde de Adina Kenereș sau Brașovul Simonei Popescu.

Operă

• Nu te lăsa niciodată, 1966 (prefață de Gh. Achiței)
• Serenadă la trompetă, 1969
• Viața cere viață (cu Gabriela Melinescu), 1974
• Propuneri pentru paradis, 1975
• Scrisori din linia întâi, 1984.

Traduceri

• Walter Matthias Diggelmann, Puțin înaintea sfârșitului, București, 1969.