Ioan Ianov, scriitor, avocat și om politic român
#Postat de Carmen Vintu on iunie 24, 2025
Ioan Ianov (n. 24 iunie 1836, Iași – d. 8 februarie 1903, Iași) a fost scriitor, avocat și om politic român, membru al societății Junimea și viceprimar al orașului Iași.
Fiul spătarului Evdochiu Ianov și al Ecaterinei Isăcescu, înrudit cu Teodor Burada, Ioan Ianov s-a născut la Iași în anul 1836. A urmat studiile gimnaziale și liceale în orașul natal, cel mai probabil la Academia Mihăileană. A continuat apoi cu studii juridice la Viena și Paris, pe care însă nu le-a finalizat.

Pocor – Operă proprie
- CC BY-SA 3.0
- Fișier:Ioan ianov.jpg
- Creată: 22 martie 2012
- Încărcată: 16 iunie 2014
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Ianov#/media/Fișier:Ioan_ianov.jpg
Revenit în țară, a lucrat o vreme ca funcționar în cadrul Departamentului Dreptății. S-a implicat activ în viața politică, sprijinind Partida Unionistă și pe Alexandru Ioan Cuza. În 1884, a fost ales deputat de Ilfov. Mai târziu s-a reîntors la Iași, unde a practicat avocatura și a continuat cariera politică, ocupând funcția de viceprimar al orașului și, la nivel național, pe cea de vicepreședinte al Senatului (până în 1895).
Ioan Ianov a debutat în literatură în 1854, în Gazeta de Moldova, în perioada studenției. Din 1865 a devenit membru al societății Junimea, publicând poezii patriotice și sentimentale în revista Convorbiri literare. A devenit cunoscut în epocă pentru poeziile sale satirice și pentru „cântecelele comice”, scrise în stilul lui Alecsandri, fapt care i-a atras eticheta de „epigon” al acestuia.
Împreună cu vărul său, compozitorul Gheorghe Burada, a creat imnul 100 de ani, interpretat la inaugurarea Universității din Iași în 1860.
A fost apropiat al boierului și filantropului Anastasie Bașotă și, împreună cu Vasile Pogor, a fost unul dintre primii epitropi ai Institutului „Anastasie Bașotă” din Pomârla.
Pe 25 februarie 1867, Ianov a devenit membru al lojei masonice „Steaua României”, fondată în Iași de Gheorghe (Iorgu) Șuțu în 1866, lojă frecventată de majoritatea membrilor Junimii.
În anul 1901, sculptorul Vasile Scutari a realizat un bust al poetului, amplasat în parcul Teatrului Național din Iași.
Casa în care Ioan Ianov a locuit o perioadă, devenită ulterior proprietatea academicianului Petru Bogdan, a fost cunoscută sub numele de „Casa Ianov” sau „Casa Bogdan-Culianu”. Aceasta a fost înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice din județul Iași în 2004, sub denumirea greșită de „Casa prof. Ivanov” (cod IS-II-m-B-04038). A fost, de asemenea, locul de naștere al lui Petru Culianu, dar a fost demolată în 2010.
În prezent, o stradă din cartierul Păcurari al Iașului poartă numele Ioan Ianov.
Ca poet, Ioan Ianov a abordat formule lirice tradiționale, inspirate adesea din poezia populară. Poeziile sale satirice au vizat teme de actualitate, reflectând o preocupare pentru realitatea imediată. Aceste trăsături explică plasarea sa, în istoria literaturii, printre poeții minori ai Junimii.
Jurnal FM 