Samuel Druckmann, critic literar și eseist

S. Damian, cunoscut uneori și sub numele de Sami Damian, pe numele real Samuel Druckmann, s-a născut la 18 iulie 1930, la Alba Iulia, într-o familie de origine evreiască, fiind fiul funcționarului Carol Ludovic Druckmann și al soției acestuia, Pessia (născută Abraham). A urmat școala primară la București între 1937 și 1941, apoi a continuat studiile gimnaziale și liceale la Liceul „Cultura Max Aziel” (1941–1948) și la Liceul „Sf. Sava” (1948–1949). Ulterior, a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” și Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvind în 1955 și susținându-și examenul de licență în 1972.

Café de Flore, Paris, 2006

Simdruckmann – Operă proprie

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:S. Damian.JPG
• Creată: 6 iulie 2006
• Încărcată: 11 octombrie 2012

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/S._Damian#/media/Fișier:S._Damian.JPG

A debutat în critică literară în anii 1955–1956, publicând lucrări în spiritul ideologiei epocii sub pseudonimul S. Damian. De-a lungul carierei sale, a fost redactor la mai multe reviste importante: Contemporanul (1951–1954), Gazeta literară (1954–1970), România literară (1970–1973), redactor-șef adjunct la Luceafărul (1973–1974) și apoi redactor la Studioul „Animafilm” (1974–1976).

După o perioadă de marginalizare, în 1976 a ales să se autoexileze în Republica Federală Germania, stabilindu-se la Heidelberg, unde a lucrat până în 1995 ca lector de limba și literatura română la Universitatea din Heidelberg, conducând Catedra de Limba și Literatura Română din cadrul Seminarului de Romanistică. De acolo, a continuat să trimită manuscrise către edituri și publicații din România, rămânând activ în viața culturală românească. După căderea regimului comunist în decembrie 1989, și-a reluat activitatea de critic literar în România, publicând mai multe volume de eseuri și intervenții pe teme politice, culturale și literare.

În 1996 s-a căsătorit cu Simona Timaru-Druckmann, stabilindu-se împreună la Heidelberg. În 1998, a fost publicat volumul Dialoguri după tăcere. Scrisori către S. Damian de Ion Negoițescu, marcând o corespondență valoroasă între cei doi intelectuali. S. Damian a avut un frate geamăn, Marcel.

Printre lucrările sale se numără: Generalitatea și individualitatea ideii operei literare (1955), Încercări de analiză literară (1956), Direcții și tendințe în proza nouă (1963), Intrarea în castel (1970), G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului (1971), Fals tratat despre psihologia succesului (1972), Scufița Roșie nu mai merge în pădure (1994), Duelul invizibil (1996), Replici din burta lupului (1997), Aruncând mănușa (1999), Pivnițe, mansarde, nu puține trepte (2002), Aripile lui Icar (2004), Trepte în sus, trepte în jos (2006), Păr de aur, păr de cenușă (2007), Zbor aproape de pământ (2008) și Nu toți copacii s-au înălțat la cer (2010).

În 1970, S. Damian a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru contribuțiile sale la critica literară. A încetat din viață la 1 august 2012.