S-au urcat la volan deși consumaseră alcool!
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui, încălcând prevederile legale în vigoare.
S-au urcat la volan deși consumaseră alcool!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad – Biroul Poliției Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Iana, județul Vaslui, au depistat în trafic, pe drumul județean DJ 243, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani, din comuna Iana, a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a fost o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. 1 din Codul Penal.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad – Biroul Poliției Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Republicii, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, au depistat în trafic, în data de 9 martie a.c., ora 16:30, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, al cărui conducător se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 33 de ani, din municipiul Bârlad, a fost testat cu aparatul alcooltest. A rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”. Această faptă e prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie. În special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.
Cristina Rădulescu
Articolul S-au urcat la volan deși consumaseră alcool! apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.
Jurnal FM 
