S-a întâmplat în 2 septembrie 1945
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 2, 2021
S-a întâmplat în 2 septembrie 1945: Sfârşitul celui de-al doilea război mondial (declanşat la 1.IX.1939, prin atacul Germaniei asupra Poloniei); la 2.IX.1945 este semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei. La 26 iulie 1945 s-a dat publicităţii Proclamaţia cu privire la termenii capitulării Japoniei, care purta semnătura preşedintelui SUA şi a premierului Marii Britanii. Liderul Chinei, Jiang Jieshi, şi-a dat acordul. Lipsea semnătura lui Stalin întrucât URSS avea relaţii diplomatice cu Japonia.
Documentul fixa oportunităţile oferite Japoniei pentru a ieşi din război, proclamând „imediat capitularea necondiţionată a forţelor japoneze”, alternativa fiind „promptă şi completă distrugere” . Condiţiile cerute pentru capitulare se refereau la îndepărtarea militarismului, dezarmarea şi judecarea celor vinovaţi de crime de război şi cruzimi asupra prizonierilor;limitarea suveranităţii ţării la insulele Honshu, Hokaido, Kyushu, Shikoku şi câteva mici insule;revenirea la regimul democratic şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;plata reparaţiilor, Japoniei asigurându-i-se acces la materii prime şi comerţ internaţional. Ţara urma să fie ocupată militar, regimul impus de Aliaţi încheindu-se când Japonia îndeplinea toate obiectivele.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Capitularea_Japoniei#/media/Fi%C8%99ier:Surrender_of_Japan_-_USS_Missouri.jpg
La Tokyo documentul a fost cunoscut prin intermediul transmisiei făcute de un post de radio local din San Francisco. Analizat la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, documentului i s-a dat o interpretare pozitivă, existând premise pentru obţinerea unor condiţii bune pentru ţară. S-a observat lipsa semnăturii lui Stalin şi înlocuirea formulei „capitulării necondiţionate” cu fraza „capitularea necondiţionată a tuturor trupelor japoneze”. Ministrul Togo a reuşit cu mare greutate să-şi convingă colegii pentru acceptarea contactării guvernului URSS.Pe ansamblu, guvernul a luat decizia de a diminua importanţa documentului. Premierul Suzuki l-a apreciat în conferinţa de presă din 28 iulie ca „repetare a Declaraţiei de la Cairo” şi, în consecinţă, Japonia nu îşi va schimba politica . Aliaţii au concluzionat că Japonia va continua războiul.
Preşedintele Truman primise cu o zi înainte de începerea reuniunii de la Potsdam informaţia secretă că „Proiectul Manhattan” se finalizase cu succes, SUA deţinea bomba atomică pe care o experimentase cu succes la Almogardo, în deşertul New Mexico. De la bordul crucişătorului „Augusta” a ordonat, la 2 august 1945, ca Japonia să fie lovită cu noua armă. În consecinţă, la 6 august 1945, ora 8:15, bombardierul „Enola Gay” a lansat prima bombă atomică „Little Boy”, cum a fost botezată, asupra Hiroshimei, distrugerile şi pierderile umane fiind de neimaginat la Tokyo.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-2-septembrie-1945/
Jurnal FM 