Romulus Diaconescu, prozator și teatrolog român

Romulus Diaconescu, (2 octombrie 1942, Bălănești, Gorj – 28 februarie 2003, Craiova) a fost un prozator și teatrolog român.

Absolvent al Facultății de Litere din București, promoția 1965, și doctor în teatrologie, titlu obținut în 2002 sub îndrumarea Ilenei Berlogea, el a îmbinat de-a lungul carierei pasiunea pentru literatură cu interesul pentru teatru și jurnalism.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.usrcraiova.ro/pantheon/diaconescu-romulus

Debutul său literar a avut loc în 1963, în revista Viața studențească, cu o cronică de teatru, iar debutul editorial s-a produs în 1976, la Editura Scrisul Românesc, prin volumul de reportaje Timpul din ziduri. A fost publicist comentator, redactor-șef adjunct și director editorial la câteva dintre cele mai importante publicații din Craiova – Înainte, Ramuri și Gazeta de Sud.

Opera sa este diversă și cuprinde publicistică (reportaje, interviuri), eseuri, cronici teatrale, studii de teatrologie, dar și proză. Printre volumele cele mai reprezentative se numără Spații teatrale (1979), Trebuia să se nască Brâncuși (1982), Dramaturgi români contemporani (1983) – distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România –, precum și romanele Migrații fără sezon (1987), Neuitatele amurguri (1988) și De veghe pentru învingători (1989). În anii ’90 și 2000 au urmat Cartea Ramurilor (1997), recompensată cu Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, și Condiția umană în dramaturgia postbelică (2001).

Scrierile lui Romulus Diaconescu au fost primite cu interes și apreciere de critici și scriitori importanți, între care Laurențiu Ulici, Ion Vartic, Alex. Ștefănescu, Valeriu Râpeanu, Marin Beșteliu, Gabriel Chifu, Mircea Ghițulescu și Ștefan Ion Ghilimescu, confirmându-i statutul de voce distinctă a literaturii și publicisticii românești contemporane.