Radu Șerban, domn al Țării Românești

Radu Șerban (n. ? – d. martie 1620, Viena, Monarhia Habsburgică) a fost domn al Țării Românești în mai multe perioade: octombrie 1601, din iulie 1602 până în decembrie 1610 și între mai și septembrie 1611. Se presupune că era descendent al lui Neagoe Basarab și a ocupat funcția de mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. După ce a ajuns pe tron, a continuat politica de independență a Țării Românești promovată de Mihai Viteazul, confruntându-se cu mari dificultăți interne și externe. Cu toate acestea, a reușit să depășească aceste provocări, având o mare abilitate politică și un talent remarcabil în conducerea oștilor, fiind considerat unul dintre voievozii de seamă ai Țărilor Române.

Radu Șerban provenea pe linie maternă din familia boierească a Craioveștilor. Unele surse istorice sugerează că ar fi fost nepot al lui Neagoe Basarab (care, pe lângă fiul Teodosie, ar fi avut și un fiu pe nume Șerban).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

A devenit mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul, având reședința principală în satul Coiani (astăzi Mironești, județul Giurgiu), situat pe malul Argeșului, la sud de București. Pe parcursul domniei lui Mihai Viteazul, Radu Șerban a fost mare paharnic.

La sfârșitul secolului al XVI-lea, Radu Șerban deținea cel mai mare domeniu boieresc individual din Țara Românească, având sub stăpânire 71 de sate și alte părți de sate.[4] Soția sa, Elina, fiica banului Udriște, i-a adus și o zestre considerabilă.

După asasinarea lui Mihai Viteazul și scurta domnie a lui Simion Movilă, Radu Șerban a ajuns pe tronul Țării Românești în octombrie 1601, cu sprijinul marilor boieri Preda, Stroe și Radu Buzescu, care îi erau unchi pe linie maternă. Acești boieri, cu autoritate politică și militară, l-au susținut constant în domnie.[8]

Primul an al domniei sale a fost extrem de dificil. A avut de înfruntat pe fostul domn, Simion Movilă, care a fost susținut de oștile polone trimise de Jan Zamoyski, marele cancelar al coroanei, și de Radu Mihnea, un alt pretendent susținut de turci. După retragerea oștilor polone, Simion Movilă s-a refugiat în Moldova, iar Radu Șerban a continuat politica de eliberare a țării de sub stăpânirea otomană și de apropiere de Imperiul Habsburgic.

În toamna anului 1602, Simion Movilă a încercat din nou să recâștige tronul cu ajutorul tătarilor din Hanatul Crimeii. După o bătălie decisivă la Teișani, tătarii au suferit pierderi mari și au fost nevoiți să se retragă. Radu Șerban a continuat să apere independența Țării Românești, inclusiv în fața principilor maghiari din Transilvania, Moise Székely și Gabriel Bathory, care erau sprijiniți de Poarta Otomană.

În 1603, domnitorul Șerban a intervenit în Transilvania pentru a sprijini Imperiul Habsburgic în fața nobililor maghiari care se opuneau stăpânirii imperiale. În bătălia de la Brașov (17 iulie 1603), armata sa a înfrânt forțele lui Moise Székely, iar Radu Șerban a reușit să asigure securitatea graniței nordice a Țării Românești.

În anul 1610, Radu Șerban s-a confruntat cu Gabriel Bathory, noul principe al Transilvaniei, care a invadat Țara Românească. În urma unei bătălii decisive la Prejmer în 1611, Radu Șerban a reușit să-l înfrângă pe Gabriel Bathory și să-l alunge din țară.

În urma invaziei otomane și a înfrângerii suferite, Șerban a fost nevoit să se retragă în Moldova, unde a căutat ajutor pentru a reveni pe tron. Cu toate acestea, sprijinul imperial a fost limitat, iar Radu Șerban a murit în exil la Viena, în martie 1620, la aproape 60 de ani, din cauza unei boli de podagră[21].

Radu Șerban a fost un important ctitor de mănăstiri și biserici, continuând tradiția înaintașilor săi. A restaurat Mănăstirea Comana și a ridicat o nouă biserică în 1609. În timpul domniei sale, în 1608, a fost construită și Mănăstirea Cernica.

Radu Șerban a avut trei copii:

• Ancuța, căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul
• Constantin Șerban
• Elina, căsătorită cu postelnicul Constantin Cantacuzino.